Orice se poate spune despre CJ Dâmbovița, dar nu că nu este aproape de sportul dâmbovițean, măcar declarativ. Cum, de cele mai multe ori însă, de la declarațiile de intenții până la concretizarea faptică este cale luuuungă, momentan contabilizăm doar promisiuni, într-o formă sau alta. Promisiuni de ajutor pentru “revigorarea sportului dâmbovițean”, venite din partea CJ DB.

În cea mai recentă ședință (n.m.– din ianuarie 2023) de Consiliu Județean (n.m.– forul suprem legislativ, județean, ale cărui hotărâri și decizii ar trebui promovate, conform unor contracte pe mulți bani, de presa dâmbovițeană) a votat disponibilizarea sumei de 3 milioane de lei pentru achiziția bazei sportive Chindia. “Terenurile de tenis de la Chindia (sau Brotăcei)“, cum este cunoscut locul, de către localnici.
Complexul este unul emblematic pentru tenisul dâmbovițean, dar și pentru orașul Târgoviște, în general. Aproape orice localnic, dintre cei care au cochetat cu mișcarea sportivă, chiar dacă doar în tinerețe, trecând măcar odată pe aici.

Coform notei de fundamentare, prin care suma amintită (n.m,.– 3 milioane de lei, aproximativ 618.000 de euro, la cursul din 30 ianuarie) este trecută în planul anual de investiții al CJ DB, Complexul sportiv din parcul Chindia va fi valorificat de ANAF:. Complexul fiind sechestrat de Fisc, pentru neplata unor datorii la stat de către proprietarii acestuia.

(…) se află sub sechestrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală și va face obiectul valorificării prin vânzare în conformitate cu prevederile Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare. Valoarea estimată a acestuia este de aproximativ 3.000.000 lei, comunicată de Agenția Națională de Administrare Fiscală – Direcția Generală Executări Silite Cazuri Speciale – Direcția Operativă de Executare Silită – Serviciul Executări Silite Cazuri Speciale Regional Ploiești .(…)
Extras hotarâre CJ DB, 25 ian.2023

Momentan, complexul sportiv ( 8 terenuri de tenis, cu zgură, o clădire vestiar și o tribună) nu a fost scos la vânzare de către ANAF( detalii aici), dar probabil că se va întâmpla și acest lucru.
În eventualitatea în care Statul, prin CJ Dâmbovița, va deveni proprietarul complexului sportiv aminitit, trebuie precizat că suma de 3 milioane de lei va trebui suplimentată cu o alta, probabil că la fel de consistentă, pentru ridicarea complexului la un standard minimal de funcționare, în conformitate cu cerințele de secol 21, altfel investiția riscând să se transforme într-o altă risipă de bani publici. În ceea ce privește “valoarea de inventar”, anunțată de CJ Dâmbovița, rămâne de văzut în ce măsură acesta va fi și cea finală. Încercarea, eventual, de a găsi “prețul corect”, în cazul de față, fiind mai degrabă o discuție sterilă și deloc obiectivă, în absența unior date exacte de inventar, a ceea ce a mai rămas din Complexul de tenis de la Târgoviște.
În concluzie, momentan, există intenție. Rămâne de văzut care va fi și finalitatea. Dacă va fi vreuna.