Chindia Târgoviște, datorii presante de peste 1,2 milioane de euro, anunțate de noul președinte al clubului. “Sacul fără fund” primește noi alocări financiare, din bani publici!

Noul conducător al Chindiei Târgoviște, Gabriel Boriga, a anunțat, într-o conferință de presă (n.m. – 21.02.2024), care este nivelul actual al datoriilor, la clubul de fotbal. Mai bine de 6,2 milioane de lei, în total, este cuantumul acestei sume. Este deja a doua ieșire publică a noului președinte al Chindiei, în mai puțin de o săptămână.

Prima poate fi regăsită accesând link-ul de mai jos (postare din pagina de facebook a Valahia Media)

Defalcat, conform declarațiilor noului președinte al Chindiei, datoriile clubului, în momentul de față, arată astfel:

-datorii la jucători și angajați ce nu mai au contract cu AFC Chindia: 612.704 de lei

-datorii la jucători și angajați care sunt sub contract cu AFC Chindia: 1,523.000 de lei

-datorii la ANAF: 1,4 milioane de lei

-furnizori restanți: 2,1 milioane de lei

-doi creditori (împrumuturi date către club), aproximativ 600.000 de euro (n.m.– se pare că este vorba, totuși, de 600.000 de lei)

În total: 6.235.3111 lei. De remarcat este faptul că datoriile au tot crescut, la clubul târgoviștean, iar asta în ciuda alocărilor nesfârșite de bani publici.

Foto: Alocare cotizație Chindia Târgoviște, votată de către Consiliul Local Municipal Târgoviște în ianuarie 2024 (sumele sunt exprimate în mii de lei)

Doar în 2024, până acum, fiind vorba de un cuantum de aproximativ 2,5 milioane de lei ( bani de la Primăria Târgoviște și CJ Dâmbovița, vezi și documentul de mai sus).

Foto: Gabriel Boriga, președinte Chindia Târgoviște

Bani ce au fost cheltuiți discreționar și fără justificări (în multe rânduri), de către cei care s-au perindat pe la conducerea clubului. Practic, Chindia Târgoviște s-a transformat într-un sac fără fund, în care sunt pompați, periodic, alți și alți bani, din bugetele publice. Asta în vreme ce datoriile clubului au tot crescut, iar cei care s-au perindat pe la conducerea clubului au tot încasat (ei și cei angajați de aceștia) sume colosale, dar și compensații pe măsură, în momentul în care au părăsit clubul (n.m.după doar câteva luni de activitate unii dintre ei).

Foto: Captură document sedință a CJ Dâmbovița, din data de 21 februarie 2024

Chiar în aceiași zi (21 februarie 2024) CJ Dâmbovița mai face o “inginerie financiară”, majorând, prin hotărâre de CJ, cuantumul cotizației ce va fi plătită, pe anul în curs, către AFC Chindia Târgoviște, de către CJ Dâmbovița (în calitate de asociat în această structură). Este vorba de o majorare de ordinul sutelor de mii de euro, probabil 1 milion de lei (Valahia Media vă va prezenta și documentul cu majorarea exactă, în momentul în care acesta va deveni și oficial).

Precedenta cotizație, ce fusese stabilită în data de 23 ianuarie 2024, era în cuantum de 600.000 de lei. Suma fiind deja plătită, către AFC Chindia Târgoviște (n.m.cel mai probabil, banii fiind deja și cheltuiți, la ora publicării acestui articol).

1 Reply to “Chindia Târgoviște, datorii presante de peste 1,2 milioane de euro, anunțate de noul președinte al clubului. “Sacul fără fund” primește noi alocări financiare, din bani publici!”

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *