Pentru cei care au deschis mai târziu “televizoarele”, Chindia Târgoviște a reușit performanța de a mai bifa un sezon în Liga I, al patrulea consecutiv, la capătul unui meci în care a fost cu un picior (unii ar spune chiar cu două) în liga secundă, adică de retrogradare, fără ca, în trei sezoane consecutive, de primă ligă, să fi bifat măcar un meci pe teren propriu, la Târgoviște.
După două meciuri de baraj, pentru a rămâne în prima ligă, disputate în compania celor de la Concordia Chiajna (doar atât, pentru că de fotbal nu poate fi vorba), adică la capătul a 180 de minute de joc (două meciuri, tur-retur) scorul a fost de 2-1 pentru Concordia Chiajna. A fost nevoie de prelungiri( la meciul retur) pentru ca, în minutul 90 și ceva, al meciului de la Ploiești, Chamed să nimerească o lovitură/mingea pe spațiul porții celor de la Chiajna și să readucă egalitatea la general (2-2). După încă o porție de agonie fotbalistică (două reprize de extra time, de câte 15 minute fiecare) Chindia și-a dat întâlnire cu norocul, la loteria penalty-urilor, unde, cu un total de 4-1, dâmbovițenii au bifat prezența și în sezonul 2022-2023 al Ligii I.
Pe stadion, la Ploiești, dar și în, să-i spunem așa, spațiul internetului (rețele sociale) “confiscat” de târgovișteni (și dâmbovițeni) s-a declanșat fiesta. Curg laudele pentru “băieții noștrii”, dar și de sine (ale unora).
Miile de suporteri, ai celor de la Chindia ( de la cei oficiali, până la cei de conjunctură), laudă performanța și chinul (trăit aproape de pragul infarctului de mulți dintre ei) ce a readus speranța revederii cu favoriții și la Târgoviște, pe stadionul din localitate. Cei mai mulți sunt îndreptățiți să facă asta, fie doar din perspectiva faptului că așa trăiesc ei ( “Doar Chindia”). Nu e loc de judecată, neapărat, din punct de vedere. Alături de ei, de suporteri, precum buruienile irigate de prea plinul potopului, se “urcă” pe “performanță” (n.m.– Nici dacă, cu doar 24 de ore anterior meciului, Chindia ar fi evoluat în locul Realului de Madrid în finala Ligii Campionilor și ar fi câștigat trofeul, nu ar fi reacționat așa) toți “analfabeții fotbalului, dar și ai fenomenului sportiv, în general”. Precum musca, din fabula cu același nume ( Alecu Donici, autor, pentru cine nu știe subiectul), oftează din greu, după “partida de arat” la care au luat parte…de pe spinarea boului din jug. Au făcut ceva și de data asta și semnalizează. Se laudă, unii pe alții, pentru inspirația lui Căbuz ( portarul Chindiei ce a aparat două penalty-uri, la loviturile de departajare), pentru golul lui Chamed sau pentru că i-a dat “ĂL de Sus” inspirație lui Săndoi, când a făcut echipa (WTF!?). Evident, toți au partea lor de merit, au contribuit cu ceva, la….Marele Nimic.
Au urmat promisiunile, din nou. CJ Dâmbovița anunță că va susține financiar echipa Chindia și în sezonul următor (n.m.– dacă retrogradau care era anunțul- Nu mai susținem financiar?) Primăria Târgoviște promite, din nou, că va finaliza stadionul de la Târgoviște (“băieții noștri merită”, se spune acum, în vreme ce, cu doar câteva zile înainte, auzisem un “n-ai cu cine”, venit pe aceiași filieră). Chiar și politic ( nu are sens a preciza cine) un val de laude curg la adresa celor “fără a căror implicare nimic nu s-ar fi întâmplat”, se spune (n.m. – are legătură cu entitățile ce asigură finanțarea de la Chindia Târgoviște, astă pentru a mai îndepărtă din ambiguitatea declarației).
În rest, că tot n-am câștigat Liga Campionilor, mai rămâne doar: “Să vină banii, la băieți! “, după cum obișnuiesc să “cânte” vestiarele fotbalului.
Care băieți? “Ăia care merită!“
1 Reply to ““Chindia a câștigat Liga Campionilor!”/ Pardon, scuzați! Am greșit titlul”