Argeșean (re)cunoscut de toată lumea, Robert Turcescu este anunțat ca și candidat pentru funcția de președinte al CJ Dâmbovița, la alegerile toamnei (27 septembrie), din partea PMP DB. Cum Robert a trecut, probabil, prin Dâmbovița, în calitate de om politic, de mai puține ori decât câte degete sunt la o mână și cum PMP-ul avea deja un candidat desemnat pentru funcția de președinte al CJ Dâmbovița ( Florin Georgescu), pentru care campania de promovare a candidaturii debutase chiar agresiv (PMP-ul a plătit reclame cu bannere, on line, la nivel național, pentru multe dintre site-urile de știri, cele mai importante, în care candidatul de la Dâmbovița a stat pe ecrane săptâmâni în șir) cu atât mai surprinzatoare este alegerea, de ultimul moment, celor de la partidul lui Traian Băsescu. Este deja o certitudine însă că aceasta este noua “ordine” de la PMP DB, unde Robert Turcescu a devenit și președinte de organizație.

Cum, cel mai probabil, candidatura lui Robert Turcescu este una venită după ce PNL și USR+ au ales să excludă de la negocierile pentru locale (la nivel national) PMP-ul, lăsând partidul lui Basescu să se lupte singur, în afara “alianței de dreapta”, cu cine va putea, pentru a ajunge prin consilii locale si județene, are mai puțină importanță care au fost resorturile interne ce l-au adus pe Robert Turcescu la Dâmbovița și nu în altă parte. Îl ajută partidul sau el ajută partidul, la aceste locale? Este o întrebare al cărei răspuns este mai putin important, în context general. Mai importantă este o propunere a lui Robert Turcescu, ce, în actualul context sanitar, ar merita măcar puțină atenție, dacă nu chiar a fi preluata de îndată, ca variantă de lucru. Turcescu propune alegeri locale…în aer liber. Iată și motivația fostului om de televiziune, convertit acum la politic:

VOT IN AER LIBER!
Înțeleg ca domnul Iohannis zice ca se vor ține alegerile locale. Si ca se vor dezinfecta spațiile inainte si dupa votare. Domnu’ Presedinte, permiteți o sugestie, o idee, o variantă? E gratis, nu va costă nimic!
Postare facebook Robert Turcescu-5 august 2020
Uite care e treaba, pe 27 septembrie s-ar putea sa fie vreme frumoasa, ca se anunță o toamna lungă. Nu vreti sa le spuneți amicilor dvs din Guvern si prefecților sa pregateasca si varianta unui VOT IN AER LIBER?
Stiti ce zic? In loc sa bagi oamenii in scoli, sali de clasa, amenajezi frumos cabinele de vot in aer liber, sub o copertina, ca nu se strica nimic daca se voteaza IN AER LIBER!
Ia sa vedem, citeste cine trebuie postarea asta? Repet, nu cer drepturi de autor, desi ar fi frumos sa citeze sursa .

De citit pare că au citit destui. Numai că nu sunt sigur că “cine trebuie” a vrut să și înțeleagă. Până la alegeri însă mai toată clasa politică românească continuă, cu voioșie, să se avânte într-o campanie electorală, în care cuvântul de ordine pare a fi : Să ne întâlnim cu toți. Să le strângem mâna. Dacă se poate să le facem și o poză, în care ne promit că ne votează.
Mi-e teamă însă că mâna strânsă, cu care se va aplica și votul, e cam aceiași, și, prin unele locuri , nu se spală prea des, așa că mulți, dintre cei ce au promis că vor vota, s-ar putea să nu mai apuce să fie în plenitudinea forțelor, ca să nu spun altfel, la momentul 27 septembrie. Și, în consecință, să nu prea poată să voteze.
Dar, vorba filozofului: “Mai e mult până departe!”
