Când (și) apa capătă “mirosul” banilor

   Cum se metamorfozează o faptă bună în una cât se poate de proastă? Nu foarte repede, dar se poate. Pentru cei cu “alergii” la înșiruirea de cifre și sume, aparent fără sfârșit, articolul următor poate reprezenta un test de voință, dar este, totodată, dovada (n.m. una dintre multele de acest tip) că drumul spre iad (câteodată) este pavat cu intenții bune.

Foto 1: De la stânga la dreapta,

Daniel Comănescu, președinte CJ Dâmbovița,

Rovana Plumb, ministrul Fondurilor Europene,

Adrian Țuțuianu, vicepreședinte Senatul României, la momentul oficial al anunțului.

 

Am să încep cu „fapta bună”. Sec și fără comentarii, aceasta ar avea următorul conținut:

Sala Unirii a Consiliului Județean Dâmbovița a găzduit astăzi, 17 mai 2018, ședința de prezentare a Contractului de Achiziție Publică „Sprijin pentru pregătirea aplicației de finanțare și a documentațiilor de atribuire pentru proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată din județul Dâmbovița”, proiect semnat în data de 10 mai 2018 și derulat de Compania de Apă Târgoviște -Dâmbovița, prin Programul Operațional Infrastructură Mare(…) Proiectul, în valoare de peste 220 milioane Euro, urmărește realizarea de investiții pentru sistemele de apă și apă uzată, care fac parte din aria de operare a Companiei de Apă Târgoviște Dâmbovița, în 52 de UAT-uri.”

Comunicat de presă, CJ Dâmbovița

 Proiectul, prin care 220 de milioane de euro, marea lor majoritate fonduri europene, vor fi investiți în realizarea de rețele de apă și canalizare  precum și de prelucrare a apei uzate, este parte din programul POIM (Program Operațional Infrastructură Mare) ce, pentru România, în perioada de implementare 2014-2020, înseamnă, în total, 9,418 miliarde de euro.Bineînțeles, dacă România va fi în stare să acceseze aceste fonduri, adică să depună proiecte și să le ducă la capăt. Deocamdată „am reușit” (Sursa Ministerul Fondurilor Europene) doar o absorbție efectivă de 9,11%, din total.  Să revenim la proiectul dâmbovițean.

  Dacă, ceea ce v-am prezentat anterior este partea plină a a paharului, haideți să vedem și jumătatea goală a acestuia. Deocamdată, proiectul amintit anterior, înseamnă doar stabilirea unui contract de asistență tehnică a proiectului ( valoare de aproximativ 27 milioane de lei, aproximativ 5,7 milioane de euro) pentru pregătiri de documente și suport tehnic, pe perioada implementării. Au mai fost proiecte ce s-au oprit la studiul de fezabilitate sau la care banii, pentru studii de fezabilitate, s-au dat de câteva ori, pentru că…nici nu are importanță de ce. Presupunem că aici nu este cazul și totul merge bine. Scopul final al întregului proiect, dincolo de reveria banilor europeni (nerambursabili), este de a asigura un standard de viață și sănătate, inclusiv financiară, mai ridicat, pentru cei ce vor beneficia de el. În cazul de față, cetățenii din 52 de localități din județul Dâmbovița, ce vor avea apă curentă, canalizare și stații de epurare. Ar trebui.

  Realitatea însă este cumva diferită. Tot în Dâmbovița, anterior acestui proiect, a mai fost implementat un altul :„Extinderea și reabilitarea infrastructurii de apă și apă uzată în Județul Dâmbovița”– valoare 516.872.113 Leiaproximativ 111,6 milioane de euro (la paritatea din 2018), un proiect ce viza structura urbană a județului. Terminat cu mare greutate ( întârzieri și corecții financiare de 75 milioane de lei, preluate de stat, plătite de noi toți cu alte cuvinte) proiectul este similar cu cel de acum, cel ce urmează a fi implementat având, în plus, lucrări și pentru componenta rurală a județului.

Foto 2: Reabilitare rețea apă Târgoviște (POS Mediu)

Foto 3:Stație de epurare  Târgoviște (POS Mediu)

Foto 4: Reabilitare rețea de apă Titu (POS Mediu)

Sursa foto 2-4: CATD.ro

              2                                                      3                                                  4

Fără preluarea corecțiilor financiare, de către stat, Compania de Apă Târgoviște Dâmbovița, operatorul local (regional) ce a gestionat implementarea proiectului și care asigură furnizarea de servicii de apă și canalizare în tot județul (aproximativ) ar fi fost, la momentul de față, o societate în faliment. Așa, cu banii europeni cheltuiți defectuos și cu plata incompetenței făcută tot de către beneficiarii implementării proiectului, teoretic cel puțin, Compania de Apă Târgoviște Dâmbovița stă foarte bine. De ce ?

an 2007 267 angajați

an 2008 – 467 angajați

an 2012 597 angajați

an 2017 aprox. 600 angajați ( nu sunt disponibile datele exacte, în momentul de față)

CATD                     Cifră afaceri                                   Profit net                                 Datorii

                            2014–  48,717 mil. lei                        3,8 mil. lei                              26,3 mil. lei

                            2015–  50,9 mil. lei                             3,3 mil. lei                             65, 3 mil. lei

                           2016 – 56,7 mil. lei                            9,1 mil. lei                              107, 3 mil. lei

Datoriile cresc ( datele pentru 2017 nu sunt diponibile momentan) de asemenea și profitul operațional al societății și în plus crește și numărul de angajați. Ce legătură au toate acestea cu proiectul european ( implementat prin POS Mediu)? Toate legăturile posibile, pentru că:

 

Banii europeni au fost cheltuiți cel puțin nejudicios, ca să folosim un eufemism,

umflând o schemă de personal asfel încât, în momentul de față,

în companie sunt persoane ce cu siguranță nici măcar nu știu care este obiectul de activitate al acesteia,

dar care au conexiuni puternice cu cei ce gestionează fondurile publice.

 

 În altă ordine de idei, cât de bine a fost, pentru cetățeni, pentru contibuabili, cei pentru care și în numele cărora a fost implemenat proiectul?

Tot matematica oficială ne oferă răspunsul.

Tarife CATD :

An 2011 –   3,08 lei/mc, fără TVA pt. apă potabilă

                 1,93 lei/mc fără TVA pentru canalizare, ambele fiind mai mari decît media celor 43 operatori (existenți în România, la momentul respectiv)

An 2018 –  3,81 lei/mc (fără TVA 9%)- apă potabilă (4,15 lei cu TVA)

                  – 3,59 lei/mc (fără TVA 19%) – canalizare(4,27 lei cu TVA)

  Așadar, consumatorii au început să plătească din ce în ce mai mult, plătind, acum, aproape dublu față de momentul de dinaintea implementării proiectului european (în condițiile în care sunt adăugate pierderi, pe facturi, în continuare, penalizările de întârziere depășesc, în unele cazuri, valoarea facturii), asta în timp ce valoarea serviciilor, cel puțin pentru mediul urban, nu a cunoscut o îmbunătățire semnificativă. CATD se afundă în datorii și este estimat ca tarifele să crească în continuare, pentru că nu există necesarul financiar pentru a acoperi nevoia crescândă de stipendii financiare, la care se angajează CATD. Asta și pentru că, deși profitul Companiei crește( probabil ducându-se, în bună măsură, în tot felul de bonusuri și creșteri salariale ale angajaților, din ce în ce mai mulți de la un an la altul) datoria Companiei crește și mai spectaculos.

Proiectul de care aminteam inițial, cel de 220 de milioane de euro, are în vedere 52 de localități ( din totalul de 89 ale județului Dâmbovița) ce, prin ADI Apă Dâmbovița, s-au asociat și au desemnat Compania de Apă Târgoviște Dâmbovița  (operator regional unic) să se ocupe de gestionarea proiectului. Problema este că, la momentul de față, o bună parte din aceste localități beneficiază de servicii de apă și canalizare cu mult sub tarifele practicate de către Compania de Apă Târgoviște Dâmbovița, iar implementarea proiectului, în special pentru mediul rural, unde consumul de apă este mai mare, datorită specificului activităților de aici, și implicit trecerea ca abonați, ai CATD, a cetățenilor de aici, s-ar putea să însemne falimentul financiar al acestora.

“- Nu se poate altfel, este vorba de alinierea la normele impuse de UE,

chiar și în ceea ce privește tarifarea acestui tip de servicii.”

 Acesta este răspunsul ce invariabil va fi oferit. Fals! Se poate.

 În județul Dâmbovița sunt localități ce au refuzat să facă acest pas, al desemnării CATD ca societate ce să asigure serviciile de apă și canalizare, de acum înainte. Administrația de la Voinești, comună de pe Valea Dâmboviței, cunoscută și ca patria mărului, a refuzat să facă acest lucru, tocmai pentru a păstra tarifele actuale, pentru serviciile de apă și canalizare, ce le oferă cetățenilor săi.

Tarife comuna Voinești:

An 2017– APA POTABILA 3 lei /mc

           CANALIZARE – EPURARE 2 lei/mc

 Nu sunt singurii. Pentru cei ce văd o contradicție în termeni, în sensul că noi (Valahia Media) am militat, și o facem în continuare, pentru absorția fondurilor europene, iar pe de altă parte am afirmat că un proiect cu fonduri europene,  cum este cel despre care am vorbit în acest articol, s-ar putea să nu fie benefic pentru toată lumea, răspunsul, pe scurt, ar fi acesta:

Fondurile UE (nerambursabile) nu sunt mărul otrăvit,

ascuns în spatele intențiilor bune, din coșul de cadouri financiare europene,

Noi îl otrăvim (unii dintre noi cel puțin)

prin modul în care am ales să ne furăm singuri căciula,

astfel încât ajungem să pavăm drumul spre “Iad” cu toate intențiile bune, de la noi sau de aiurea.

Drumul spre “Rai” cred că l-am rătăcit demult.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *