Când “gri-ul” dispare: Ucraina e Europa/ Rusia în afara lumii civilizate

Nimeni nu crede/ credea că iraționalul conducător al Rusiei va aduce lumea în pragul unui conflict mondial. Și totuși, în spatele a 30 de ani de manipulare sovietică dar și a unor șovăieli, finanțate substanțial de Rusia, din partea lumii civilizate, frustratul șef al KGB-ului a decis să scoată Rusia din lumea civilizată.

În ciuda evidenței, în continuare, spațiul românesc este inundat de adepții politicii iraționale, promovate de un obsedat, ce nu ascultă decât de instinctele personale, ce renunță și la propriul popor, în numele cărui a pornit un război, contra umanității, doar cu o primă țintă-40 de milioane de oameni (populația Ucrainei).

Harkov-1 martiie 2022. Clădire Consiliului Local este lovită de o rachetă rusescă. Mulți morti în rândul civililor

Este evident, pentru oricine privește nepărtinitor, că punctul fără întoarcere a fost atins: Rusia a fost exclusă din spațiul european aproape complet si este izolată din ce în ce mai mult si internațional ( cu excepția câtorva prieteni, China, Coreea de Nord și cam atât ,dintre statele ce nu au condamnat războiul declanșat în Ucraina).

Timpul pentru nuanțele de gri ale politicii a trecut. E alb sau negru. pro Putin sau anti Putin. Cu atât mai frustrant este să vedem că, în România, politica lui “eu nu stiu”, “mai bine nu spunem/facem nimic”, este încă îmbrătișată pe scară largă, iar atunci când unii se grăbesc să ajute sutele de mii, deja, de ucrainieni ce părăsesc o țară distrusă de rachetele lui Putin, alți își dau doct cu părerea că “poate e mai bine cu Putin, decât cu vestul decadent și imperialist” ( “Am venit să vă eliberam”, urlă soldatii ruși în orașele ucrainiene în care populația iese în fața tancurilor și le spun rușilor să plece acasă).

Kupiansk ( Ucraina)- Populatia orasului, ocupat de ruși, iese în fată masinii de război ruse și încearcă să îi determine să plece acasa( “Am venit sa vă eliberăm”- le spun rușii)

Uniunea Europeană si ONU izolează deja Rusia de o maniera nemaivăzută până acum. Rusia nu va mai face parte, în curând, din lumea civilizată, și din niciun organism economico- financiar mondial . Lumea sportului mondial interzice deja Rusia ( și Belarus). Chiar sunt toți nebuni și doar Putin are dreptate și dreptul de a omorî oameni nevinovati ,când și cum dorește?

Discursul lui Volodimir Zelensky ( președinte Ucraina) este primit cu apluze ,în picioare, de deputatii europeni ( 1 martie 2022). “Ucraina e Europa”

Evident ca Rusia răspunde că nu o interesează și amenință cu arma atomica. De fapt doar Putin, ce deja a pierdut orice contact cu realitatea. Cu rușii l-a pierdut, probabil, deja, de ceva vreme. Europa a declarat astăzi, 1 martie că Ucraina e Europa. Rusia nu mai e nicăieri, iar “nebunul de la Kremlin” a decis să atace populația civilă din Ucraina cu tot ce are în dotare armata ( mai puțin, deocamdată, arma atomică).

Kiev

Timpul de “gri” a trecut. Rusia nu mai este parte din lumea civilizată. Rusia lui Putin, cel puțin.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *