Cadoul de Crăciun? Chindia câștigă și urcă pe loc de play-off în Liga I (Date, cifre și statistici mai puțin…favorabile)

Chindia Târgoviște unul dintre “copii de pripas” din Liga I de fotbal, a reușit să câștige meciul din etapa cu numărul 14, din campionatul primei ligi de fotbal, și, cu cele 3 puncte acumulate, a urcat, momentan ce e drept, pe unul dintre primele 6 locuri din campionat (play off), adică la masa celor “mari”, unde se va decide titlul în ediția 2020-2021.

La Voluntari, împotriva unei echipe aflate în derivă ( o singură victorie și 3 înfrângeri, în ultimele 5 etape de campionat), echipa lui Emil Săndoi a reușit să-și atingă maximul de potențial ofensiv din acest campionat, adică 2 goluri și să obțină cele trei puncte.

Echipe Voluntari-Chindia

Voluntari: Rîmniceanu – Cr. Costin, Balaur, C. Achim, Al.Vlad – Grădinaru, Varzim, De Lucas – I.Gheorghe, Mailat, Ad. Popa
Rezerve: Rodriguez, Armas, Kokic, Ilie, Borțoneanu, Anderson, Marcelo, Jetfe, Stoica
Antrenor: Mihai Teja 

Chindia: Aioani – Martac, Pițian, Iacob, Căpușă -– Neguț, Dulca, Rață, D.Dumitrașcu – D. Popa, D. Florea
Rezerve: Fomba, Dinu, Șerban, Yameogo, Berisha, M. Costea, Cherchez, Moldovan
Antrenor: Emil Săndoi

Voluntari-Chindia (unui spectator, de pe margine i s-a făcut rău. Ambulanța a fost nevoită să intervină)

După o primă repriza echilibrată, dar fără goluri, în mintul 50, Chindia a deschis scorul, prin Daniel Popa, care a marcat din mijlocul careului. După alte trei ocazii, semnate de Neguţ (57), Dumitrașcu (59) și Dulca (62), Chindia a marcat din nou.În minutul 67, Daniel Florea a marcat cu un șut de la 11 metri. Până la final. Chindia a mai ratat două ocazii mari și astfel s-a scris istoria unei partide în care Chindia și-a atins maximul de potențial ofensiv ( târgoviștenii nu au marcat niciodată mai mult de 2 goluri, într-o partidă, în acest campionat, având cel mai slab atac, doar 10 goluri în 14 meciuri, dintre toate cele 16 echipe din liga I). În altă ordine de idei, apărarea (locul 4 în campionat, cu doar 10 goluri primite în 14 etape) se poate spune că și-a făcut datoria.

Gol Daniel Florea (Chindia-Voluntari 2-0)

Cu cele trei puncte Chindia acumulează un total de 19 puncte și urcă, momentan, pe locul 6 , adică loc ce, la final de sezon regular, ar asigura participarea în play-off. Până acolo însă, în condițiile în care campionatul se strânge de la o etapa la alta mai este mult de jucat și analizat (17 etape încă de jucat sau doar 16 cum este cazul Chindiei).

Clasament Liga I, după Voluntari-Chindia 0-2

Momentul temporar de euforie (clasarea pe locul 6 în campionat) a transmis o stare de entuziasm si în rândul fanilor echipei, ce au părut că uită de problemele multiple cu care se confruntă, totuși, cei de la Chindia.

Vestiar Chindia (după victoria cu Voluntari)
Sursa foto-AFC Chindia Târgoviște

Chindia este una dintre echipele aflate în bejanie mai tot timpul, în sensul în care târgoviștenii vor încheia, cel mai probabil, și a doua ediție de campionat, în prima ligă de fotbal, jucând pe terenuri străine. După ce un sezon și puțin au jucat pe stadionul “Ilie Oană” din Ploiești, după prima parte a turului de campionat (ediția 2020-2021) târgoviștenii s-au mutat la Giurgiu, pe stadionul “Marin Anastasovici”, pentru meciurile considerate “acasă”.

Stadion “Eugen Popescu” Târgoviște-23 noiembrie 2020

Asta pentru că, la Târgoviște, stadionul pe care ar fi trebuit să joace târgoviștenii este în continuare în reconstrucție ( cu un termen de finalizare a lucrărilor ce nu poate fi precizat de nimeni, momentan).

Chindia, dincolo de acest disconfort, să-i spunem minor, s-au măcar peste care se poate trece (nu și din perspectiva fanilor echipei) este una dintre echipele ce supraviețuiesti din împrumuturi. Aproape jumătate din lotul echipei antrenate de Emil Săndoi este împrumutat , Dulca, Iacob, Căpușă- de la Viitorul, Popa și Neicuțescu de la Dinamo sau Diaz de la Sepsi Sf. Gheorghe ( nu prea jucat, după o accidentare la debutul campionatului). Echipa are jucători transferați doar în momentul în care au venit liberi de contract, în afara celor cu care târgoviștenii au evoluat în Liga a II-a, așa numiții autohtoni. În aceste condiții oricând lotul poate fi destabilizat, dacă echipele de la care au fost împrumutați jucătorii îi recheamă pe aceștia, la clubul de care aparțin de drept.

Chindia-Arhivă

Nici financiar echipa nu este în cea mai bună stare. Conform mai multor informații obținute de la surse din interiorul instituțiilor finanțatoare ale proiectului ( CJ Dâmbovița și Primăria Târgoviște) există oareșce restanțe financiare la plată (este vorba de 2 salarii, se pare), mai mult ce e drept către partea administrativă a clubului, dar și către jucători. Practic clubul traiește, în bună măsură, din banii ce vin din drepturile de televiziune, în condițiile în care, ca peste tot în țară, finanțarea exclusiv din bugetele publice, a sportului, cunoaște o perioadă de recul ( o criză economică, anticipată de toată lumea, pentru 2021, nu va face decât ca această situație să se agraveze). Sacul nu mai este fără fund, cu alte cuvinte. La Chindia, ca și în cazul multor alte entitați sportive din țară, nimeni, din mediul privat, nu pare a se înghesui a aduce un aport financiar suplimentar ( nici nu ar avea cum, clubul nu are o identitate decât cel mult virtuală, momentan, spațiul numit “acasă” fiind extrem de relativ).

În final, pentru că am văzut că succesul sportiv, de moment, al celor de la Chindia, a fost prilej de felicitări și autofelicitări ( inclusiv un “Felicitări sponsorilor”, ce face audiență) Valahia Media se alătură adresând “felicitări sponsorilor”, adică plătitorii de taxe și impozite din județul Dâmbovița și municipiul Târgoviste , ce contribuie, în proporție covârșitoare, la formarea bugetului echipei, ce joacă la Ploiești, la Giurgiu și cine mai știe unde. Chiar dacă, cei mai mulți, probabil, că nici nu știau că fac acest lucru.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *