Cum dă colţul ierbii sau sunt lepădate mănuşile şi fesul, prin sertare sau dulapuri, mai orice U.A.T. (n.m. Unitate Administrativ Teritorială) începe să facă planuri. În cazul UAT-ului primărie, la ce se gândeşte edilul şef, edilii în general, din România? La binele localităţii şi al cetăţenilor ei. Ei bine,cine crede aşa ceva mai bine schimbă “canalul”. Acestea fiind zise, răspunsul meu, la întrebarea anterioară, este unul singur: Se gândesc la bani, la cum să facă bani, pentru ei, în primul rând.
Una dintre modalităţile cele mai eficiente, la îndemâna gestionarilor de soartă a localităţii, în sensul că nu prea îi întrebă nimeni: de ce, cum şi în ce fel ( în special de DNA vorbesc, Curtea de Conturi nu mai sperie pe nimeni) este chiar serbarea zilei localităţii. De la mic la mare, de la comuna cea mai nefericită şi vitregită de soartă şi până la marile municipii, cu pretenţii de oraş european, fiecare încropeşte cel puţin câte o paranghelie, în fapt, de cele mai multe ori, o pseudoserbare câmpenească, grefată, în cazul oraşelor cu „ştaif”, pe osatura unor manifestări elitist-populare( un non sens, dar o realitate, fără doar şi poate), cu PR, licitaţii pentru organizatori de eveniment, nume grele “dă şoubiz”, etc., cărora la spun generic „Ziua localităţii”, sau zilele, ori săptămâna localităţii. După posibilităţi. Până la urmă, fiecare e liber să îşi construiască distracţia în ce fel vrea, şi poate. Numai că, de cel mai multe ori, în spatele dărniciei cu care împart bucuria serbării, cu concetăţenii lor, cei ce conduc destinele localităţilor din România au găsit, în acest tip de manifestări, unul dintre cele mai la îndemână obiceiuri popular-tradiţionale de a îşi rotunji propriile rezerve financiare sau ale celor apropiaţi. Tot după posibilităţi, dar şi după datorii, către terţi.
Pentru că, vorba goală, fără exemple, nu înseamnă (aproape) nimic şi pentru că sunt convins că sunt încă destui naivi ce sunt convinşi ( unii motivaţi substanţial din chiar sursa rezervei financiare de care vorbeam anterior) că totul este încă o manipulare grosolană izvorâtă din frustrare, cea mai bună analiză este cea a sumelor. Păi, să vedem.
Nu există zi de localitate ce să nu „beneficieze” de laitmotiv-ul acestor evenimente: concertul din spaţíul public, cu vedete care mai de care mai vedetă şi însoţită, evident, de decibeli cât cuprinde. La o analiză a trei oraşe din regiunea Muntenia: Ploieşti, Piteşti şi Târgovişte, pentru 2017, concertul este nelipsit. Spre exemplu, La Târgovişte, printre alţii, concertează:
Nico: 1700 euro, solist + 2 dansatoare
Elena Gheorghe: 3500 euro , solist + band
Smiley: 7000 euro
Plus mulţi alţii.
La Ploieşti, au concertat:
Adda:1100 euro Durata show: 40 min Transport: 1.5 lei/km Cazare: 1 dubla + 2 single Masa: 4 persoane
Andreea Bălan:2000 euro Transport: 1.7 RON/km si 1 bilet de avion pt distante >300 km
Connect-R: 2600 euro Durata show: 40 min Transport: 1.8 RON/km Cazare: 1 dubla + 2 single Masa: 4 persoane
Corina:1700 euro Durata show: 45 min Transport: 1.5 RON/km Cazare: 2 single + 1 dubla Masa: 4 persoane
Aceasta fiind întreaga reţetă.
La Piteşti
Horia Brenciu Band: 12 000 euro
Tavi Colen + Emma Band: 3000 euro
Deasemenea, şi aici aceasta fiind întrega reţetă de concert. Sumele anterioare reprezintă tarife percepute de artişti pentru o reprezentaţie. Nu îi antamaţi pe viaţă. Pe de altă parte, sumele amintite sunt relative, în sensul în care pot exista variaţii, în general în jos, ale totalului, pentru fiecare artist, în funcţie de durata concertului, de distanţa parcursă până la locaţie şi de negociatorii preţului. De fapt, aici este “afacerea”. Preţurile amintite anterior sunt pentru cine întreabă şi eventual ce apare, dacă cineva are curiozităţi financiare, în acte. De cele mai multe ori negociatorii, din ambele părţi, îşi fac porţiile lor financiare. Cine plăteşte declară mai mult, la plată, iar diferenţa, faţă de suma reală plătită, se întoarce către „filantropul” local şi oamenii lui. Reţeta este destul de veche şi merge în continuare. Diferenţa se face la sumele totale, pentru că, în vreme ce unii se mulţumesc cu „ciupituri”, alţii construiesc bugete din ce în ce mai mari, de la un an la altul, tocmai în ideea ca „porţia”, ce se întoarce, să fie, la rândul său, mai mare. De ce nu ar face-o? Până la urmă, banii sunt publici, deci ai lor, aşa că nu îi trage nimeni de brăcinari.
Întorcându-mă la exemplul celor trei oraşe este semnificativă comparaţia. Să privim comparativ puţin:
Piteşti– buget Zilele oraşului, 2017 – 270.000 lei, aproximativ 58.000 euro
Ploieşti– buget Zilele oraşului, 2017 – 200.000 lei, aproximativ 44.000 euro
Târgovişte– buget Zilele oraşului, 2017 – 550.000 lei, aproximativ 120.000 euro
Ploieştiul şi Piteştiul, oraşe de cel puţin două ori mai mari decât Târgoviştea şi cu bugete ale localităţii direct proporţionale cu mărimea, alocă, pentru acest tip de manifestare, sume de două, trei ori, mai mici decât Târgoviştea, paranghelia fiind desfăşurată, în toate cele trei cazuri, cam după aceiaşi reţetă şi program, pe durata mai multor zile. E nevoie să spunem mai mult?Poate doar încă un amănunt, dintre cele trei oraşe Ploieştiul a fost singurul care a organizat o licitaţie, în 2017, pentru antamarea unei firme specializate în organizarea de evenimente, suma pusă la bătaie, pentru concert, fiind de 143.000 de lei, din totalul de 200.000 alocaţi pentru întreaga manifestare.Fără bătaie de cap, de care cu siguranţă Ploieştiul nu mai avea nevoie, după multele scandaluri financiare, cu găuri de milioane de euro, în care oraşul a fost implicat în ultimii ani. Bătaia de cap, cum ar fi în cazul Târgoviştei, unde organizarea întregului eveniment, fără externalizări şi transparenţă, se face de prin birourile primăriei, are şi recompense. Financiare, evident. Pe de altă parte, nu doar concertele se încadrează în reţeta amintită anterior. Orice figuraţie sau participare la evenimente, de la spectacole de teatru, defilări medievale, jocuri sportive, concursuri de orice fel, se plăteşte, teoretic, cu sume ce sunt stabilite iniţial prin negociere directă şi sunt plătite, la final de eveniment, în funcţie de cât mai este disponibil sau de cât de uşor poate fi păcălit beneficiarul. De multe ori se semnează pentru o sumă, iar plata în mână este cu totul alta. Mai mică. Asta pentru că mulţi se mulţumesc cu ce pică, în vreme ce negociatorii ştiu asta. Restul? Cred că aţi ghicit deja. Banii se învârt din buzunarul drept în cel stâng, sau invers, după ce, în prealabil, au fost plătite câteva prestaţii. Amănuntul cel mai important este ca aceştia să fie publici,cel mai important, de fapt, pentru cei ce se îndeletnicec cu acest sport mai naţional-românesc decât oina.