O știre umple de comentarii spațiul virtual, de vreo câteva zile. Cel aferent județului Dâmbovița cel puțin, pentru că, bănuiesc, pe altcioneva oricum nu interesează.: “Pentru prima dată în istorie, în incinta Curții Domnești de la Târgoviște, în vecinătatea Turnului Chindiei, vor fi organizate tradiționalele sărbători de iarnă românești.” Într-o formă sau alta, anunțul anterior se regăsește, unde vrei și unde nu vrei, în spațiul virtual să-i spunem dâmbovițean. Înainte de toate, anunțul este unul plătit (preplătit de fapt), dar nesemnalizat ca atare mai nicăieri. CJ Dâmbovița, cel care a anunțat “știrea,” având contracte de publicitate media cu toate entitățile ce au publicat respectivul anunț, ca atare, fără niciun alt comentariu suplimentar sau eventual amănunte ce să exceadă un pseudocomunicat de presă ( unul distribuit pe facebook de președintele CJD, Corneliu Ștefan, click mai jos, pe link, pentru detalii).
Aplauzele, cei mai mulți spun că meritate, pentru inițiativă, sunt însă pripite și vin, cel mai probabil, pentru că nu se cunosc amănuntele. Să le spunem financiare.
Concret, paranghelia cu sărbătorirea zilei de “1 decembrie”, în incinta Complexului Muzeal “Curtea Domnească” de la Târgoviște, ușurează organizatorul, CJ Dâmbovița (n.m.- prin Centrul Județean de Cultură, instituție subordobată CJD), de suma de 120.000 de lei (vreo 24.000 de euro). Pentru cei care se ocupă cu organizarea de concerte, de orice fel, este binecunoscut faptul că mereu există un “para-îndărat”, la astfel de acțiuni, mai ales când vorbim de fondurile publice, ce sunt date cu multă mărinimie (în concerte gratuite) pentru acumulare de capital electoral. Nu are sens a insista. chiar dacă poate că ar merita. Poate că merită , însă, a fi cheltuiți banii publici, iar calculul de alocare a sumei amintite este făcut profesionist ( pentru sumele alocate din bugetul CJDâmbovița, deci ,cu alte cuvinte, din banii comunității). Se vor găsi destui care să susțină acest lucru. Totuși, cum totul a fost făcut aproape peste noapte , suma alocată fiind votată în data de 22 noiembrie într-o ședință a CJD. ( vezi mai sus document, subliniat roșu) sunt cel putin câteva semne de întrebare ce pot fi “ridicate”.
Al doilea eveniment, anunțat în postarea de facebook a președintelui CJD, “Crăciun la Turn”, cum apare în afișul prezentat, nu are o alocare financiară specifică (până acum). Mai bine spus nu are o alocare pentru această titulatură, pentru că, tot în bugetul Centrului Județean de Cultură, este prinsă, cu suma de 130.000 de lei ( alți 25.000 de euro), acțiunea Alaiul Colindelor. O acțiune ce poate însemna orice (n.m.- în anii precedenți acțiuni cu nume similar însemnau cumpărarea de cadouri pentru copii ce veneau să colinde la sediul CJ Dâmbovița).
Trăgând linie și adunând, doar în decembrie 2022, CJ Dâmbovița cheltuie peste 50.000 de euro (250.000 de lei), cel puțin, pentru un eveniment ce oricum avea loc la Târgoviște în mod tradițional, dar în organizarea Primăriei Târgoviște.
Deși, până acum, Primăria Târgoviște nu a anunțat detalii despre Târgul de Crăciun, pe care îl organiza în fiecare an (n.m.- în Piața Tricolorului sau în Piața Mihai Viteazul) este greu de presupus că, în 2022, această acțiune (n.m.-una cu potențial electoral semnificativ : “Ia uite ce ne dă primarul nostru”) nu va mai avea loc. Astfel că, cel mai probabil, vom avea două târguri de Crăciun la Târgoviște, o cheltuială din bani publici suplimentară, cu alte cuvinte, pentru ceva ce este văzut ca normal, din păcate și foarte ciudat în același timp, de foarte mulți. Trebuie precizat și că Primăria Târgoviște nu ar fi putut niciodată să organizeze un “Târg de Crăciun” în incinta Complexului Muzeal Curtea Domnească de la Târgoviște, ansamblu ce aparține CJ Dâmbovița, decât poate cu acordul CJD.
Doi la mână, un târg de Crăciun în incinta unui muzeu, unde de obicei se plătește bilet de intrare, este peste mână, pentru că reduce potențialul electoral al acțiunii, nu mai este pentru toată lumea și poate naște controverse ( Evident că în cazul CJD probabil că accesul la târgul de Crăciun va fi gratuit, deși nu este precizat nicăieri acest lucru). Târgul de Crăciun ce va fi organizat în incinta Complexului Muzeal aduce cu sine și riscuri de distrugere suplimentare, pentru un monument ce a fost reabilitat de curând, cu fonduri europene, indiferent de cât de multă grijă vor avea organizatorii ( este vorba de aflux mare de public, care nu poate fi controlat, în acțiunile sale, tot timpul).
Acțiunea CJ Dâmbovița are, în același timp, aspectul unei schisme produse în alianța de la Putere din Dâmbovița. Una din care fac parte atât președintele PSD și al CJD, Corneliu Ștefan, cât și primarul Târgoviștei, Cristian Stan, tot PSD. O schismă sau poate nu, dar în mod cert o acțiune ce denotă o competiție pentru atragere de capital electoral, între cei doi. Totul însă pe bani publici, sau mai bine spus cu cheltuieli suplimentare din fondurile publice, atăta timp cât PSD Dâmbovița, prin reprezentanții săi ce conduc CJD și Primăria Târgoviște, s-a gândit că “marii metropole Târgoviște” nu îi mai este suficient un singur Târg de Crăciun și are neapărat nevoie de două, în 2022.
Mi se pare o impietate organizarea unui târg cu grătare,muzica siaglomerație în incinta unui complex muzeal. Cum poti califica așa ceva? Barbarie,prost gust, atac la valorile reale? Plâng pietrele bine conservate ( până acum). Vor putea gestiona situația, vor putea controla multimea? De partea financiară nu discut,văd atacul la adresa istoriei noastre.
Sunt în total acord cu cele spuse de dv. Având în vedere că am socotit întrebarile ca fiind unele retorice, nu am să răspund. Pentru cineva cu o fărâmă de bun-simț, oricum răspunsul este evident. Aceasta este și ideea de la care am plecat la drumul elaborării acestui articol, de altfel.