Dintr-o anumită perspectivă, faptul că România are din nou un Guvern “întreg”, nu interimar, deci cam cu jumătate de normă și fără nicio putere reală, precum în ultimele 6 săptămâni, este “pe pozitiv”, cum s-ar spune. Chit că urlă unii că e ilegitim, că s-a depășit perioada maximă de interimat, prevăzută de Constituție, că alinierea planetelor ar fi strâmbă, că prea îi înjură pe unii, adică estul geografic, actualul Executiv, și prea îi ia în brațe pe alțiii, adică vestul geografic, chit că…chiar dacă…

Foto: Anunț Ilie Bolojan despre acordul politic (partide) pentru noul Guvern, 23.06.2025
De fapt, cam la asta se termină partea cu “e bine că”, la faptul că există. Noul Guvern adică. Asta pentru că, în rest, părere personală, nu e cazul de dat cu “bolovani”, fie ei și virtuali, decât în cazul celor ce nu s-or fi înșelat niciodată. În fine, după cum spuneam, în rest, premisele ca să fie bine, pentru toată lumea, sau pentru o majoritate simplă măcar, de fapt, sunt extrem de reduse. Mai degrabă o să fie rău. Și nu neapărat din vina celor din actualul Guvern, ci din a celor din fostul Executiv, în special. Cel intitulat, uitat să-i fie numele, Guvernul Marcel Ciolacu. De ce ? Păi, Guvernul acela ce a băgat mâna în fondurile de rezervă ale statului de vreo 10 ori mai mult decât toate guvernele ultimilor 15 ani la un loc, în condițiiile în care nu a fost niciun cataclism de proporții epice în România, Guvernul acela ce a dus deficitul la peste 9,3% din PIB, în condițiile în care raporta că nu e mai mare de 7%, iar ținta era de 3%. Guvernul acela, ce a împrumutat România la niște dobânzi de neimaginat, antamând viitorul pe câteva decenii, totul pentru binele electoral al partidului (partidelor), ar merita să mai fie pomenit, cândva?
Întreb doar.

De fapt, revenind la prezent, la o simplă privire asupra noului Executiv, Guvernul Ilie Bolojan (PNL), se poate lesne constata că mai sunt și prin actuala structură guvernamentală oameni ce l-au girat pe Ciolacu și jaful bugetar al ultimilor doi ani, direct din Guvernul precedent, iar acum o fac și din actualul, Guvernul Ilie Bolojan adică (pentru eventuală identificare a personajelor, vezi mai jos graficul de audieri, în Parlament – 23 iunie 2025 – a miniștrilor propuși de partide):
O fi Ilie Bolojan de admirat pentru ce a făcut prin precedentele poziții administrative, dar, până la urmă, când lucrezi după principiul “la vremuri noi, tot noi”, e de presupus că măcar nu ar trebui să mai încapă mirare la momentul în care rezultatul va fi… ca anterior.

Foto: Nicușor Dan, anunțul nominalizării lui Ilie Bolojan pentru formarea noului Executiv
Rămânând în zona de miniștri, nu ar trebui să treacă neobservat faptul că din 4 partide ce formează Guvernul doar unul a nominalizat femei, pentru postul de ministru. Este vorba de USR, ce, din 4 miniștri, a nominalizat două femei (la Externe și Mediu).

Foto: La pupitru, Oana Țoiu numinalizarea USR pentru postul de ministru de Externe
În rest….testosteron cât cuprinde. E de mirare, într-o națiune cu profunde reflexe misogine, că nici PSD-ul, nici PNL-ul, nici UDMR-ul nu au nicio femeie nominalizată la vreun post de ministru? N-ar trebui, de fapt, să ne mire. Din 16 miniștri, plus încă 4 vice prim-miniștri, adică din 20 de membri ai Executivului, doar doi sunt femei, exact 10% ! (n.m.– există 5 vice prim-miniștri, dar doar 4 sunt fară portofoliu, unul, cel de la USR, având și funcția de ministru al Apărării). Și pentru vina asta, pe cine credeți că se concentrează, momentan, tirul de reproșuri anti – ministeriale (în online)?
Bravo, ați ghicit…
Ce ne “propune” noul Guvern?
- Creștere cotă redusă de la 5% la 9% (energie, lemne de foc). Creșterea restului cotelor reduse la 19% (fără alimente și medicamente);
- Creștere accize cu 10%;
- Impunere CASS la pensiile de peste 4.000 de lei;
- Creștere impozit pe dividende și profit la 16%
- Creșterea impozitului pe proprietate la persoane fizice (jalon PNRR) (corelare cu piața imobiliară)
- Creștere valorii pentru taxa de rovignetă
- Profiturile” companiilor vor fi virate la bugetul de stat;
- Închiderea companiilor de stat care au pierderi cronice (ex: cifra de afaceri care nu crește cu inflația, capital propriu negativ etc);
- Listarea la bursă a mai multor companii de stat;
Reforma administrației publice centrale
- Calculul corect al personalului. Reducerea cu 20% a angajaților;
- Reducerea sporurilor și stimulentelor exagerate;
- Salarizare unitară în sistemul public prin eliminarea exceselor
- Reducere perioadei de șomaj;
- Reglementarea acordării concediilor medicale;
- Sancționarea drastică pentru medicii care acordă concedii medicale fictive sau nejustificate;
- Stoparea creșterii exagerate a numărului de persoane care beneficiază de ajutor de handicap;
- Creșterea vârstei de pensionare a magistraților la 65 de ani;
- Taxarea suplimentară a jocurilor de noroc, pariuri și a tranzacțiilor bancare asociate acestora. Descentralizarea autorizării și taxării către autoritățile locale;
- Taxarea câștigurilor din criptomonede și a celor de la bursă;
- Taxarea închirierii proprietăților pe termen scurt (AirB&B, Booking, platforme naționale, etc.);
- Taxarea veniturilor de pe platformele social media (Facebook, Tiktok, Youtube, etc);
- Eliminarea facilităților de TVA la tranzacțiile imobiliare;
- Sediu fiscal în România pentru companiile din comerțul electronic, aerian;
- Taxarea profitului excesiv al băncilor pe o perioadă limitată;
Și mai sunt (are vreo 80 de pagini documentul cu preconizatele măsuri)
La partide…
Și pentru că am considerat interesant de amintit, înainte de debutul perioadei ce se anunță cel puțin “tristă”, din perspectivă admnistrativă, iată ce zic partidele, prin Dâmbovița, despre noul Guvern.
PSD
Social democrații dâmbovițeni, prin președintele de partid, Corneliu Ștefan, transmit că PSD-ul nu avea nicio obligație (“nu era rolul nostru”) să facă parte din actualul Guvern, dar că ne fac o favoare, practic, nouă românilor, prin faptul că nu se duc în Opooziție. Mai ne spune Corneliu Ștefan și că “nu voi permite niciodată ca #Dâmbovița să fie atrasă în jocuri politice de culise care nu folosesc nimănui.” Și că vrea banii de la Guvern, pentru Dâmbovița, în continuare. Ca și pâna acum de fapt, adică cu nemiluita, doar în baza argumentului că “sunt ai noștrii la butoanele visteriei”.
Ce să vezi, nu mai sunt. Nu la toate, să sperăm.
PNL

La liberali se transmite că trebuie să avem încredere, că doar, acum, a venit Ilie Bolojan, cu alte cuvinte garanția că o să fie bine. Sau că “E timpul ca guvernarea să semene cu administrarea unei gospodării sănătoase. Să fie puse pe primul loc urgențele (educație, sănătate, infrastructură), nu mofturile. Exact ca acasă.“, după cum spune Virgil Guran, președintele PNL Dâmbovița, într-o postare de facebook, însușită de PNL Dâmbovița.
Evident că aplauze, că optimism de online și, mai ales, nicio vorbă despre “cât de bine” a fost cu Guvernarea Nicolae Ciucă și cu parteneriatul mut, din perspectiva PNL, cu PSD, într-o Guvernare ce ne-a dus în prăpastia financiară actuală. Tăcerea e de aur și la PNL, se pare.
USR
La USR Dâmbovița optimismul e mai degrabă moderat. Evident asta. Și tot evident, aș spune, este și faptul că încrederea că se va rezolva impasul național actual, curând, și fară consecințe majore, este mai degrabă inexistentă. Chiar dacă, declarativ, nu se afirmă asta.

Foto: Nominalizare miniștri USR, în Cabinetul Ilie Bolojan, 21.06.2025
“Intrăm la guvernare ca să facem reformele de care țara noastră are urgentă nevoie. Să tăiem privilegiile nedrepte, să oprim risipa de bani publici, să punem capăt numirilor pe pile, să eliminăm nedreptățile pe care le simt românii din partea instituțiilor statului.” Spun cei de la USR Dâmbovița, parcă conștienți că toate neajunsurile actualei Guvernări li se vor arunca în cârcă. Și vor fi multe, ca și nemulțumirile sociale ce vor fi generate. Adevărul e că se pare că și la USR încă nu s-a înțeles chiar pe deplin că țapul ispășitor e pregătit, chiar dinainte de a începe să funcționeze actualul Guvern.
- Și ce variantă ar fi avut?
Nicio o altă variantă nu ar fi fost mai bună, aș spune, dar..nu va fi ușor…ba din contră.
În rest, prin partidele parlamentare, adică AUR Dâmbovița, POT Dâmbovița (de fapt, aici, nu mai există, bănuiesc, de când cu trecerea la PSD, a deputatului de Dâmbovița) și UDMR Dâmbovița (n.m.- nu, nu vă mirați, din moment ce au reprezentanți în birourile electorale, la orice rundă de alegeri, ar trebui să și existe fizic, ca partid, în DB, dar dacă tot îi căutați, după nume și prenume, ar fi bine să încercați la…PSD) nu prea e nimic de zis, despre noua Guvernare.

Sunt ilegitimi (varianta AUR) și de nevotat pentru că, atenție!, noul Guvern vrea să mărească nejustificat, prin USR, reprezentanta USR de la Ministerul Mediului, suprafața ariilor protejate din România. Cu alte cuvinte, niște nenorociți care se opun tăierii pădurilor. Da, nu e glumă, asta a găsit AUR Dâmbovița de reproșat noului Guvern. Nimic despre PSD sau PNL sau fostele guvernări, de reproșat este doar despre cât de vinovat este USR-ul, pentru ceva ce nici nu a făcut încă, iar despre asta se vorbește cu “toată gura”, la AUR Dâmbovița. Pentru cine nu crede, mai jos link-ul:
În rest…care rest?
Vom trăi (să sperăm) și vom vedea, cum, “optimist” ca întotdeauna, spune românul.
Multi oameni din vechea garnitura, aceleasi moravuri. Culmea prostiei este sa faci aceleasi greseli, dar sa astepti alt rezultat. Psd alaturi de pnl sant responsabile in totalitate de dezastrul financiar al tarii, datorita hotiei, clientelismului, coruptiei si imposturii cu care au guvernat ani si ani. In mod paradoxal, intrarea Romaniei in incapacitate de plata ar fi avut si un efect benefic, pentru ca ar fi produs cu forcepsul reforma reala a statului.