Așteptând pomana, vine falimentul!

Falimentul românesc e aproape . Nu e deloc doar gargară alarmistă, vă asigur. Semnele sunt din ce în ce mai multe.

Sunt bani suficienți pentru toate creșterile, anunță Guvernul. Ministrul Muncii spune că nu sunt probleme cu pensiile, ci doar „se amână un pic” majorările promise ( ar fi trebuit să se întâmple la 1.oct.2017, cel mai probabil , mai devreme de 1 ianuarie 2019 nu se va întâmpla nimic). La Finanțe e totul roz, Mișa transmite că toți trebuie să stea pe propriile locuri, nu e motiv de panică. Între timp, din  calendarul programului de majorare a pensiilor și salariilor, promis în campania electorală, singura parte rămasă, integral, în vigoare este cea cu majorarea salariilor primarilor și  parlamentarilor. Nu vă grăbiți să dați cu „huo!”. Și asta au promis, cu alte cuvinte s-au ținut de cuvânt, deci, cei care i-au votat ar trebui să fie mulțumiți. Cu ceilalți e mai complicat. Așadar, nu sunt motive de panică ci este nevoie doar puțintică răbdare, vorba lui nenea Iancu.  Și Dragnea, la rândul lui, ne spune că promisiunea-i, promisiune și se vor ține de cuvânt. ’Om trăi și ’om vedea. Păi ș-atunci? Cum e cu falimentul?

 

Faliment cu premeditare

Păi, înainte să se sinucidă economic Guvernul și  totodată să ne ia și pe noi odată cu el ( amânările de acum demonstrează că deocamdată au înțeles că visteria-i goală, și mai încearcă să nu folosească, deocamdată, glonțul sinuciderii economice, prim majorări sau pomeni fără număr) a copt ceva legi. Una , adoptată deja de Parlament, a intrat în vigoare la 1 iulie. Celebra, deja, lege a salarizării unitare este motivul pentru care falimentul e aproape. Nu pentru că legea rea, ci pentru că a lăsat inconștienții să își facă de cap. Cine sunt inconștienții? Persoane avizate spun că jumătate dintre primarii de comune din România, și destul de mulți de prin primăriile de orașe, în special de prin orășelele doar cu numele, pentru că nu se deosebesc prea mult de comune. Legea permite, în baza unei grile cu 116 clase de salarizare, ca administrațiile locale să poată crește salariile celor din primării și Consilii Județene, peste nivelul înregistrat anterior legii. Singura restricție o reprezintă salariul primarului sau, după caz, al președintelui de consiliu județean, în sensul în care acesta reprezintă limita maximă peste care nu se poate trece. Nu-i vorbă, primele salarii mărite au fost ale edililor. Ei, după asta, fără prea multe gânduri și cu idei puține, în cazul în care putem vorbi de mai mult de una, consiliile locale și județene au mărit în neștire salarii. De unde bani? Nu a interesat pe nimeni, pentru că, și  aici vorbim de o anumită doză de perversitate ( nu am vrut să spun perversiune), legea le dă mână liberă. Adică, ce atâtea gânduri și calcule, fericiți cei mai săraci cu duhul…căci ale lor vor fi super salariile, au gândit o bună parte dintre edili și la rândul lor funcționarii, ce s-au mulțumit să îngaime, în gând sau direct în față, doar un „săru’ mâna boieru!”, la adresa edililor degrabă darnici a oferi super salarii, în „parohiile”proprii. Apocalipsa financiară ( a se citi falimentul) a venit chiar mai repede decât se așteptau pesimiștii. Primării ce au 1400 de suflete în bătătură își plătesc salariații cu o medie de 6000 de lei lunar. Este doar un exemplu, din multe altele. Fără colectare de taxe și impozite, cu bugete epuizate pe 2017 și cu datorii ce vin din urmă, dar care sunt prioritare la plată, multe administrații locale se gândesc deja la varianta lacătului pe ușă, falimentul declarat, cu alte cuvinte.

 

Ajutorul de la stat,

Exact asta așteaptă inconștienții, pentru care matematica bugetului propriu este o noțiune la fel de familiară ca și cea de fisiune nucleară, inconștienți ce au majorat doar pe hârtie salariile, pentru că, în cele mai multe cazuri, nu au apucat să încaseze nimic. Ajutorul ar trebui să vină din rectificări bugetare. Ghinion!, după cum ar spune probabil și Iohannis. Rectificările ar putea fi făcute dacă ar mai fi rămas ceva prin bugetul de stat. Dar, după ce ai tăiat investițiile în totalitate, la atragere de fonduri europene ai rămas la stadiul: „ Guvernul zero, Cioloș (n.m. pentru cei ce au uitat retorica de campanie) a atras zero fonduri, noi am făcut măcar ceva” (n.m. chit că vorbim de un  Guvernul/Guvernele 0,5), ai dat niște pomeni, prin PNDL 2, de multe miliarde de euro, de unde rectificări pozitive ce să scoată primăriile din faliment. “De unde nu e, nici Dumnezeu nu cere”, o să rămână tot ce o să primească edilii ce mai așteaptă încă o pomană de la tătucul ce , speră ei , nu îi va lăsa la greu. Dacă pe actuala lege, în 2017, or să dea faliment doar câteva primării să vedeți ce cadou aduce 2018. Unii edili, ce mai aruncă un ochi și pe actele departamentelor contabile nu doar statele de plată, au început să aibă frisoane. Mi-e teamă, nu pentru ei ci pentru restul comunităților pe care le păstoresc, că, dacă nu se schimbă nimic, acesta este doar începutul. Al sfârșitului administrativ, evident, și  totodată al locului de muncă pentru mulți din administrație.

 

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *