Din multe puncte de vedere, groapa de gunoi de la Aninoasa, de lângă Târgoviște, județul Dâmbovița, a devenit, mai ales în ultima vreme, o adevărată “bombă cu ceas”. Odiseea acestui loc este una extrem de amplă și complicată, iar distanța de la promisiune la realitate, ca în multe alte locuri din România, devine, pe zi ce trece, una ca de la “Pâmânt la Lună”, una abisală, cu alte cuvinte.
După ce, în luna aprilie 2023, “pozam” amplasamentul gropii de gunoi de la Aninoasa, arătând și cam ce probleme, unele ce <se văd și din avion>, sunt în acest spațiu ( pentru detalii click aici, Valahia Media), în debutul lunii mai 2023 anunțam că “patronatul” celor două gropi de gunoi conforme din Dâmbovița urmează să se schimbe ( click aici, pentru detalii, despre un subiect în exclusivitate, la acea vreme, unul rămas un subiect în exclusivitate și ulterior, acesta nefiind adus în prim-plan și în altă parte) subiectul gropii de gunoi a rămas unul aproape de “silenzio stampa”, pentru toate părțile ce sunt implicate, legal, în gestionarea fenomenului.
Mai mult chiar, se poate spune că orice încercare de prezentare a unui adevăr obiectiv, în ceea ce privește acest spațiu, se lovește ca de un zid de refuzul autorităților ce gestionează problema gunoiului în Dâmbovița.
Unul dintre cei mai implicați în elucidarea “fenomenului Aninoasa”, senatorul dâmbovițean Dragoș Popescu, a semnalat chiar maniera în care îi este refuzat, constant, accesul în acest spațiu, unul păzit și încercat a fi ferit de priviri indiscrete, de mai toată lumea. Iată ce a declarat acesta. în data de 25 mai 2023, pe pagina sa de facebook:
Trebuie precizat că, la Aninoasa, firma care are în gestiune amplasamentul, adică Eurogas Prescom, este, în momentul de față, doar tolerată, printr-o înțelegere, tacită mai mult, dintre CJ Dâmbovița -ADI Managementul Deșeurilor și Eurogas Prescom, pentru o perioadă de maxim 90 de zile, una ce a debutat în luna martie 2023 (vezi mai jos documentul):
Același Eurogas Prescom declară însă că nu poate facilita accesul în groapa de gunoi de la Aninoasa fără o “hârtie la mână” din partea CJ Dâmbovița și a instituției pe care o are în subordine, adică ADI Managementul Integrat al Deșeurilor. Iar CJ Dâmbovița și ADI Management Deșeuri declară ca nu pot facilita accesul în amplasament fără acceptul Eurogas Prescom, ce încă gestionează amplasamentul, nevând reziliat contractul ( o afirmație ce este măcar parțial neadevărată, după cum se poate vedea din captura documentului de mai sus).
Practic, nimeni nu vrea ca priviri indiscrete să ajungă în incinta gropii de gunoi Aninoasa, secretele, probabil multiple, de aici, fiind păzite cu cerbicie, mai ceva ca tezaurul de stat.
Pentru ca problema să capete o dimensiune suplimentară, dacă mai era nevoie de încă una, trebuie precizat și că, tot în data de 25 mai 2023, Consiliul Local Municipal Târgoviște a respins un proiect de hotărăre ce viza trecerea de la Municipiul Târgoviște la CJ Dâmbovița a celor 10 ha de teren pe care se află amplasamentul actual al gropii de gunoi de la Aninoasa. Practic, într-un joc politic de neînțeles, după ce a achiziționat terenul de la comuna Aninoasa ( în anul 1999, valoare de 1,7 milioane de lei atunci) pentru a face groapa de gunoi, administrația de la Târgoviște l-a dat( comodat, folosință gratuită) către CJ Dâmbovița, vreme de 12 ani (din 2014), anterior fiind implementat și proiectul european (fonduri ISPA) de colectare selectivă și conformare la normele europene de mediu a depozitarii deșeurilor. După ce l-au folosit, CJ Dâmbovița urma să-l primească, tot gratuit, pentru “a drege busuoicul” , privind normele de mediu din acest amplasament, (unele ce se pare ca nu au fost respectate, vezi și cerbicia cu care se încearcă ascunderea adevărului) acum, în 2023.
Momentan, nu l-au primit (n.m.: în CLM Târgoviște era nevoie de minim 14 voturi, dintr-un total de 21, voturi ce nu puteau fi asigurate doar de PSD, 13 voturi în CLM Târgoviște, fiind nevoie și de ajutorul aliaților de la PNL, un ajutor ce, de data asta, nu a venit, dar într-o ședință în care au fost doar 16 consilieri, din 21,cu alte cuvinte, la proxima ședință, se va întâmpla și acest lucru). De remarcat însă că nu există și o motivare pentru acest gest, din 25 mai, din CLM Târgoviște, pur și simplu acesta fiind făcut și… punct.
Trecerea din patrimoniul public al Primăriei Târgoviște în cel, tot public, al CJ Dâmbovița nu rezolvă, evident, problemele mari de la groapa de gunoi Aninoasa. Probleme ce, mai devreme sau mai târziu, vor fi relevate și cu documente. Asta pentru că, se pare, sub “preș”, nu prea mai e loc de <depozitare>, pentru gunoi, în Dâmbovița.