Așa după cum anticipam (n.m.– moment la care am primit și înjurăturile de rigoare), la Chindia Târgoviște s-a produs un nou “cutremur”. Toată conducerea clubului a fost demisă, mai precis a fost înștiințată că a fost pusă pe liber. La momentul actual (3 octombrie 2023) negociindu-se doar detaliile plecării / plecărilor, una / unele ce va / vor fi prezentată / prezentate ca a fi o înțelegere/înțelegeri amiabilă / amiabile.
O “amiabilă” cu costuri, evident, “c-așa-i în tenis”. Pardon, în fotbal!
După desantul clujean din iunie 2023, când, pe linie politică (PSD), clubul dâmbovițean de fotbal s-a ales cu o conducere nouă, ce nu avea nicio legătură cu fotbalul din Dâmbovița, mizându-se pe ideea (probabil falimentară) că tot ce-i de import e mai bun (n.m.- Nu că anterior, cu miza pe local, lucrurile au stat pe roze. De fapt au stat, dar doar pe trei roze, politice evident), lucrurile nu au curs deloc în direcția dorită, la Chindia Târgoviște.
Foto: Chindia Târgoviște, noua conducere anunțată de acționari (21 iunie 2023)
Andrei Cordoș – Președinte Executiv (fost la U Cluj-foto centru), Dragoș Militaru – antrenor principal (fost principal la Unirea Dej, liga a II-aj, al doilea din stânga), Renzo Rossi – director tehnic, Irinel Voicu – team manager, primul din dreapta, Eduard Stăncioiu – director sportiv, primul din stânga, și Lorin Petrescu – vicepreședinte, al doilea din dreapta, erau anunțați ca fiind echipa ce va readuce Chindia… în prima ligă.
Foto: Dragoș Militaru, Chindia Târgoviște, 17 august 2023
N-au “dansat” decât o vară. Primul plecat a fost chiar antrenorul echipei, Dragoș Militaru, demis după 3 meciuri, în care echipa nu a cunoscut înfrângerea (detalii aici- Valahia Media). O nouă gaură în bugetul clubului, unul și așa subțiat de datoriile trecutului, iar asta pentru că Militaru și staff-ul său tehnic, de la acea vreme, au plecat, după doar două luni de activitate, fără scandal dar cu compensațiile financiare de rigoare. Că, vorba aia, are “balta pește”… din bani publici.
Foto: Colaj foto, articol Valahia Media, despre datoriile clubului către foștii jucători si antrenori
Cam 500.000 de euro a avut pe mână, conform unor calcule neoficiale, conducerea nouă a Chindiei (în perioada iulie-septembrie 2023), bani care s-au topit ca și cum nu ar fi fost. După cum se “aude”, iar asta pentru că datoriile sunt la fel de mari, poate chiar mai mari, în octombrie, decât erau cele cele din iunie 2023. Dar, evident, acest lucru este evitat a fi amintit vreodată, oficial, iar orice întrebare, adresată în acest sens, este ocolită, cu supărare mare, de oficialii de la Chindia. Oricare ar fi fost aceștia, “patronat” sau conducere angajată.
Foto: Stadion Eugen Popescu, liga a II-a, septembrie 2023
După “performanța” de a ajunge pe locul 11 în campionat, după 8 etape, adică departe de pretențiile promovării (vezi detalii mai jos), anunțate de oficialii echipei în startul campionatului, s-a ajuns la concluzia, cel mai probabil, pentru că, momentan, nu este făcut niciun anunț oficial, că “ce-i prea mult, e prea mult“. În sensul în care nu s-a livrat ce s-a promis, de către conducerea clubului, cea admnistrativă și tehnică.
Andrei Cordoș va fi demis din funcția de președinte de la Chindia (n.m.- probabil, varianta oficială va fi o demisie acceptată de acționari), cu compensațiile financiare de rigoare (n.m. – altă gaura financiară în bugetul clubului) după doar 3-4 luni de activitate. Cel mai probabil, aceaiași soartă o vor avea și cei aduși de acesta la clubul târgoviștean (mare parte din noii veniți înlocuind oamenii vechi de la club, cei care mai erau, după părăsirea corăbiei, ce a urmat retrogradării în liga a II, din 19 mai 2023). Singura confirmare oficială a fost fost obținută, momentan, de cei de la liga2.ro, chiar din partea ex. președintelui de la Chindia Târgoviște:
Foto: Andrei Cordoș (centru imagine), iunie 2023, momentul numirii în funcția de președinte la Chindia Târgoviște
Este adevărat că discutăm despre plecarea mea, dar numai în câteva zile se poate concretiza totul sau putem vorbi despre fapte cu adevărat. Momentan sunt doar discuții. (…) Am plecat la Cluj pentru că am ceva important de făcut și vreau să mă întorc (n.m.- la Târgoviște) cu mașina pentru a-mi lua și lucrurile.
Declarații Andrei Cordoș, pentru liga2.ro, 2 octombrie 2023
Foto: Vasile Miriuță, antrenor Chindia Târgoviște, august 2023
Și antrenorul Miriuță va fi demis, iar în locul acestuia, după nici două luni de contract, va fi adus Cristi Țermure, fostul secund din era “Tony” Petrea, de la Chindia Târgoviște. Momentan, nici această informație nu este confirmată oficial, dar este aproape sigură, negocierile cu Țermure, un localnic, ce a făcut istorie în epoca “micului Ajax” de la Târgoviște, fiind purtate pe parcursul ultimelor săptămâni.
Certitudinile sunt că, la Chindia, echipă susținută covârșitor din bani publici, se adună găurile financiare, iar datoriile acumulate (n.m.- restanțele către foști jucători, plăți obligatorii către ANAF, încă neachitate, dar și restanțe la plată către diverși furnizori) se fac mai mari de la o zi la alta. Este posibil să urmeze depunctarea echipei, chiar intrarea în insolvență și, apoi, intrarea în incapacitate de plată, moment de la care, sportiv, nu se va mai putea întâmpla nimic bun, clubul urmând a folosi doar resursele proprii ( juniori, tineret, fotbaliști ce nu au alt angajament), deci fără perspective realiste pentru obiectivul: promovare în prima ligă. Soluția ar fi, probabil, o infuzie masivă de capital (câteva sute de mii de euro, cel puțin 3-400.000), dar pe care nu vrea să și-o asume nimeni. Nici nu ar fi normal să fie folosiți, din nou, discreționar, bani publici, pentru acest lucru,. Atâta timp cât precedentele încercări, de același tip, au fost doar pentru a susține buzunarele unor mercenari, mai mult sau mai puțin numiți politic, dar plătiți generos și nejustificat de la bugetul Chindiei.