Da, aproape că nici nu-mi vine să cred: Am împlinit 3 ani, 4 luni și vreo 20 de zile.
-Păi, și e mult? Unde-i extraordinarul, unde-i “schepsisul” ce face informația asta să merite a fi citită?
Cum zicea și Creangă, Ion Creangă: “Nu știu alții cum sunt…”, dar… pentru mine e mult!
E mult pentru că nu doar că nu m-am gândit vreodată că o să ajung la performanța asta: auzi, 3 ani și 4 luni, plus câteva zeci de zile, ci și pentru că nu m-am gândit vreodată că o să pot să încep să număr. Adică așa, ziua 1, ziua 2…o săptămână…o lună. Ce spun eu “o lună“, nu exista așa ceva, ca “performanță”, nici măcar în teorie. Înainte, adică în viața ailaltă.
Da, știu, alții au împlinit câteva zeci de ani și nu mai fac atâta caz. De fapt, au împlinit mai mult decât au trăit înainte, în viața ailaltă.
Ș-apoi, să fim sinceri, nu e cine știe ce scofală că ai împlinit, o săptămână, o lună, sau un deceniu. Nu e ca și cum ar fi mai bine pentru Univers. Sau măcar pentru cei de lângă tine, fie că au împlinit și ei ceva sau încă se mai gândesc dacă să înceapă să numere. De fapt, dacă mă gândesc bine, nici nu știu dacă e neapărat mai bine.
La mine a fost ușor să încep să număr, deși m-am gândit, înainte, că va fi un infern – dacă nu mai multe- și că nu voi vrea să număr niciodată. A fost ușor pentru că a trebuit. După 34 de ani, bătuți pe muchie, în care pauzele le-am găsit doar pentru răstimpul agonizant a maximum 3 zile, am început să număr începând cu…ziua 11. În primele 10 nu am prea găsit puterea ca să mai și număr asta, fiind mai degrabă preocupat a găsi diferența între 0 și 1, a fi sau a nu fi, cu alte cuvinte.
Se spune că după ce începi să numeri vei visa constant la existența anterioară și că, de fapt, nu te poți rupe cu adevărat de acolo, niciodată. Greșit! Eu n-am visat, dar nici nu am vrut să arunc existența anterioară. Nu e o soluție. Ori începi să numeri, asumat, ori rămâi acolo unde ai fost mereu. Oricum, o să numeri, până… nu o să mai numeri. Atunci se spune că ai câștigat.
Nu știu ce să zic. Nu sunt așa convins. Eu nu mai număr, iar acum doar mi-am adus aminte, pentru că am vrut să, după cum spune o rudă a mea mai tânără, “make a point”. Nu am însemnat nici în calendar, nu am nici palpitații sau treziri bruște din somn, chinuit de fantomele “vremurilor mai bune”, din viața ailaltă. Nimic, din toate astea.
Doar că m-a întrebat cineva: Sunteți fumător?
– Nu…de fapt… 3 ani, 4 luni și 20 de zile de când…34 de ani înainte…se poate spune…teoretic…
Atât s-a putut.