Alegeri parlamentare România : În Diaspora au votat peste 80.000 de români (5 decembrie, prima zi de vot)

S-a consumat deja prima zi (pentru Diaspora) a alegerilor parlamentare din România (6 decembrie 2020). Ca și o concluzie: deși desfășurate în condiții cu totul speciale (pandemia de COVID-19) se pare că mai mulți români vor votat, comparativ cu alegerile similare din anul 2016. În 2020 este pentru prima dată când scrutinul din Diaspora, la alegerile parlamentare, se desfășoară pe durata a două zile (5-6 decembrie). Și numărul de secții din Diaspora este mai mare, comparativ cu 2016 ( 748 față de 417) .

După închiderea secțiilor de votare în străinătate (în 5 decembrie 2020) votaseră 86.454 de români. Dintre aceștia pe liste suplimentare (prezență fizică în secțiile de vot)-65.125, iar pe liste de corespondență (scrisoare) 21.329.

Spre comparație, la alegerile parlamentare din 2016 (unele la care prezență la urne a fost una dintre cele mai mici din istorie, pentru România) au votat, în Diaspora (1 singură zi de vot) doar 102.067 români. Este binecunoscut însă faptul că la alegerile parlamentare, indiferent de numărul de voturi, românii din Diaspora trimit în Parlament doar 4 deputați și 2 senatori. Voturile pot conta însă la calculul redistribuirilor, când voturile din Diaspora pot influența procentele, per total alegeri, pentru un partid sau altul, dar nu într-o proporție semnificativă.

Vot Diaspora 5 decembrie( albastru închis locurile cumcei mai mulți votanți)

Dacă la alegerile din 2016 cei mai multi dintre români au votat în Moldova (aproximativ 30.000) până acum, după prima zi de vot din Diaspora, cele mai multe voturi au fost înregistrate în Italia (12.669). În Republica Moldova au votat 10.889 de români (prima zi de vot).

În România, scrutinul va avea loc în data de 6 decembrie ( o singură zi), începând cu ora7.00. La alegerile parlamentare din 2016 (precedentul scrutin electoral de acelasi tip) au votat, în țară, 7.211.776 de români, însemnând un procent de 39,49% din totalul celor cu drept de vot, unul dintre cele mici procente din istoria scrutinurilor (de după 1989) din România.

La scrutinul din 6 decembrie este de așteptat ca prezența la vot să nu depășească 40%, nici în 2020, mai ales că scrutinul are loc în conditii speciale, în care pandemia de coronavirus și situația epidemiologica actuală din România vor influența negativ prezența la urne.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *