Alegeri 2024: Peste 17.000 de dâmbovițeni au votat degeaba, pentru CJ DB! Sistemul e prost! Se ignoră, practic, voința unei bune părți a electoratului.

Nici la acest moment (n.m.14 iunie 2024) alegerile desfășurate în data de 9 iunie 2024, nu au o finalitate. Organizarea acestora a fost, în multe locuri, un dezastru, iar acuzațiile de fraudă curg în valuri. Nu este ceva neapărat nou. Nou ar fi doar faptul că sunt pe deplin justificate, fiind deja zeci de exemple unde procesele verbale din secțiile de votare, întocmite după numărarea voturilor, a fost dovedit că au fost întocmite greșit, cei defavorizați, în urma greșelilor, fiind, în mare majoritate a cazurilor, reprezentanții opoziției (o opoziție la ceea ce însemnă binomul PSD-PNL, cel ce asigură guvernarea).

Dincolo de aceste anomalii, ale democrației românești, să le numim, doar eufemistic, în acest fel, o altă realitate, poate la fel de îngrijorătoare, este cea care demonstrează că sistemul actual este prost. Foarte prost, chiar. În sensul că nu asigură, nici pe departe, o reprezentare echitabilă, măcar, a voinței liber exprimate la vot.

Foto: Rezultate vot pentru, CJ Dâmbovița, alegeri din data de 9 iunie 2024

Spre exemplu, în Dâmbovița, în 2024, în urma votului exprimat pentru Consiliul Județean Dâmbovița (CJ DB) votul a mai bine de 17.000 de dâmbovițeni nu își va regăsi o reprezentare și în structura viitoare a CJ Dâmbovița. Sau, cu alte cuvinte, aproape 8% dintre dâmbovițeni nu vor avea o voce, deși au exprimat o opțiune la aceste alegeri, una, opțiunea exprimată adică, ce, culmea, va fi transferată, monetizată, chiar de către cei împotriva căror a fost exprimată.

Voturile exprimate pentru cei de la ADU (Alianța Dreapta Unită sau USR +PMP + Forța Dreptei), adică 13853 de voturi (6,07%), la care se adaugă voturile pentru PRM (3734 – 1,64%), nu vor avea o reprezentare în structura următorului CJ, la Dâmbovița (n.m.- ADU, ca alianță electorală, ar fi trebuit să facă pragul de 8%, pentru a accede în CJ DB, iar PRM, ca partid, pe cel de 5%).

Conform calculelor, la rezultate parțiale publicate de AEP, în urma centralizării voturilor, după alegerile din 2024, la CJ Dâmbovița, cele 34 de mandate de consilier județean vor reveni: PSD-22, PNL-9 și AUR-3.

Foto: Campanie electorală la Târgoviște a PSD DB, 10 mai 2024 (start campanie, ora 00:00)

Social democrații au obținut, pe votul direct, doar 21 de mandate, dar, după ce din calculele pentru mandatele de consilieri județeni au fost scoși reprezentanții ADU (13853 de voturi, practic mutate la PSD), social democrații dâmbovițeni s-au mai ales cu un mandat de consilier județean. Cu alte cuvinte, orice vot din Dâmbovița acordat opoziției, la alegerile din 9 iunie 2024 (n.m. excluzând voturile celor de la AUR), și deci împotriva PSD, formațiune ce reprezintă majoritatea politică locală a Puterii, a ajuns… tot la PSD.

Foto: Anunț candidaturi ADU Dâmbovița, martie 2024

C-așa-i în democrația originală românească, unde pragurile de accedere într-o structură administrativă se modifică din pix, favorizând…pe cine trebuie.

Foto: Voturi și mandate de consilieri la CJ Dâmbovița, în anul 2020

La o analiză și mai aprofundată, se poate observa că, spre exemplu, la alegerile pentru CJ Dâmbovița din anul 2020, PSD obținea 17 mandate de consilier județean, la care s-au adăugat, ulterior, și cele 4 ale celor de la PRO-România (n.m.filiala PRO România DB a trecut în PSD DB chiar înainte de alegerile din 2024). Cu alte cuvinte, PSD Dâmbovița a avut 17+4 = 21 de mandate de consilier județean, în mandatul 2020-2024, iar în mandatul următor va avea 22, câștig clar de doar un mandat, adică exact cel venit din “acapararea” voturilor celor de la ADU (votul din 2024).

Foto: Rezultat vot alegeri pentru CJ Dâmbovita 2024

De pierdut, față de mandatul 2020-2024, la CJ Dâmbovița, cel mai mult a pierdut, în mod cert, în primul rând PNL Dâmbovița. Asta pentru că liberalii aveau 13 mandate de consilier județean (34,75%) în mandatul 2020-2024, iar în mandatul 2024-2028, vor avea doar 9 mandate (24,98%).

Foto: Întâlnire PNL Dâmbovița, campanie electorală, 31 mai 2024

Foto. Partide ce nu au făcut pragul electoral, în 2020, la CJ Dâmbovița

Foto: Rezultate (deocamdată parțiale) cu voturile pentru CJ Dâmbovița, în 2024

Paradoxal este că alianțele USR – Plus, în 2020, și ADU ( USR+PMP+Forța Dreptei), în 2024, rămân fără o voce în CJ Dâmbovița, deși, și ca număr de voturi, și ca procente, au crescut, în 2024, față de 2020: USR-PLus + PMP, în 2020, aveau aproape 11.300 de voturi si aproximativ 5,3% din voturi, iar în 2024 ADU, adică USR +PMP + Forța Dreptei, a avut 13.853 de voturi și 6,07 % din voturi.

Foto: Sediu CJ Dâmbovița (imagine de Arhivă)

Cu un PSD ce se apropie de majoritatea de două treimi și în CJ Dâmbovița, de unul singur, dar și cu o nouă posibilă alianță cu PNL, în următorii 4 ani, precum s-a întâmplat în ultimii patru ani, când în forul administrativ județean nu s-a auzit nici măcar o întrebare, cu privire la ce se face și de ce se face, dar și cu zeci de mii de dâmbovițeni ce au vrut să fie reprezentați de altcineva decât cei care au fost și până acum în CJ Dâmbovița și care nu vor avea nici de acum înainte, măcar teoretic, o voce, în cel mai important for administrativ din Dâmbovița, se pune întrebarea, legitimă de altfel:

Dâmbovița, încotro?

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *