Suntem pregătiți să abandonăm “corabia” europeană?
Nu e vorba doar de pseudo-prohodul UE strigat, deja de ani buni, prin mai toate colțurile eurosceptice ale unei Europe ce nu pare deloc că își regăsește cadența. Este întrebarea ce, foarte curând, ne va fi adresată, pentru că semnele timpului ne arată deja acest lucru.
Cum a fost posibil ca din eurofili, de necontestat,
să ajungem în punctul în care o majoritate, calculată stâmb, cu numărători a la Pristanda,
dar probabil o majoritate, chiar dacă de conjunctură, va ajunge să “ștampileze” România
nu numai cu pecetea de țară eurosceptică, ci chiar să determine luarea în calcul a momentului de părăsire,
“de facto”, de către România, a construcției europene?
A fost posibil, înainte de toate, pentru că agenda de lucru a câtorva dintre cei ce au dobândit puterea, în România, nu a fost aceiași cu cea prezentată în spațiul public, ci cu totul alta, o agendă ce avea, și are, ca deziderat principal, tocmai ieșirea din organismele europene (din fericire, nefericire pentru unii, geografic nu se poate). O agendă sprijinită cu proptelele indeciziei și birocrației excesive, în unele cazuri, de la Bruxelles, dar și de interesele convergente, în spațiul carpato-danubiano-pontic, ale unora pentru care UE și o Europă unită nu au cum să reprezinte altceva decât o amenințare.
În malaxorul de interese globale (de la Rusia, SUA, China și până la Israel și lumea arabă), ce găsește puncte de inflexiune și în România ( nu suntem buricul lumii, dar avem o poziție geostrategică de luat în considerație) cineva, poate chiar mai mulți, a/au lucrat cu osârdie ca România să ajungă în punctul de fractură europeană. Un punct în care cineva vrea să ne aducă, acum, mai devreme decât era programat inițial (poate!). Fără pretenția de a deține tot adevărul, cred că sunt, totuși, câteva amănunte ce pot creiona un scenariu, ce, oricât de puțin plauzibil pare, la o primă vedere, ar trebui luat în considerare.
Amănunte?
- Fonduri europene – nimeni, din România, la nivel de politică de stat, asumată explicit (cu subiect și predicat, cum le place să spună) nu mai vorbește despre acest dezastru. În sensul în care absorția banilor europeni nu mai reprezintă deloc o prioritate, dezastrul statistic (valahia media v-a prezentat, în urmă cu câteva luni, aici, o situație care nu este schimbată nici acum) este camuflat printre statistici cu potențial contradictoriu. O ieșire din UE ar presupune niște costuri ce, astfel, anticipate fiind, se încearcă a fi minimalizate.
- Politica comună europeană (UE 28, socotind și UK), atunci când analiza vizează subiectele de interes comun european, este negată, cu fiecare ocazie, de reprezentanții statului român. Votul, în ceea ce privește rezoluția cu privire la mutarea ambasadelor de la Tel Aviv la Ierusalim, a fost blocat de România (alături de Cehia și Ungaria) (detalii aici)
- Opiniile oficialilor europeni, pe marginea unor subiecte fierbinți, cum este cel al modificărilor legilor justiției, din România, se încearcă a fi aruncate în derizoriu, prin declarații ale oficialilor români. Cazul Tudorel Toader, ministrul Justiției, declarându-i nepricepuți sau dezinformați pe aceștia (detalii aici) este doar un exemplu
Foto 1: Spațiul Schengen, 2018
- Atitudinea unor reprezentanți ai statelor vest europene, prin care se împiedică aderarea la spațiul Schengen a României ( prin lipsa unui vot unanim al membrilor UE– Germania, Austria și Olanda se opun, încă) este cu siguranță un atu suplimentar, speculat cotidian, de către cei care încearcă, în acest moment, scoatea României din UE ( nu cred că este nevoie de nume pentru că faptele arată despre cine este vorba)
Totul este contabilizat în conștiința comună, a votantului român, ce este bombardat , aproape zilnic, deja de ani de zile, cu informații a căror unică rezultantă este ideea că Uniunea Europeană mai mult ne încurcă decât ne ajută. Același votant fiind împins totodată către un naționalism excesiv și intolerant, prin diferite mijloace, ce țin de abc-ul manipulării, fapt ce va duce, dacă nu cumva s-a și întâmplat, la atingerea punctului de masă critică , de schimbare a majorității, din pro în contra UE. Cum, pentru unii, timpul nu se grăbește suficient de tare, planul inițial trebuie comprimat iar etapele sunt arse cu repeziciune. Cel puțin se încearcă acest lucru.
Din această perspectivă, a unui plan cu bătaie lungă, ar trebui privite demersurile, din ce în ce mai evidente, făcute mai la vedere, mai pe furiș, de reprezentanți ai statului român ( cum ar fi vizita lui Liviu Dragnea în Israel, despre care se spune că ar fi însemnat, de fapt, doar parafarea, neoficială, unui acord prin care totalul costurilor, cărora va trebui să le facă față România, la o eventuală ieșire din UE, estimate la câteva sute de miliarde de euro, vor fi suportate de Israel).
Foto 2: Întâlnire Dragnea-Netanyahu, 2018
Sursa foto 2: www. 360news.ro
Nu ar fi indicat să privim acest lucru doar ca pe o simplă speculație, fără fundament. Războiul Dragnea-Iohannis (Dăncilă nu contează în ecuație) este mai mult decât pare la prima vedere. Nu cred că a fost întâmplătoare nici afirmația-întrebare a lui Iohannis
„Ce a discutat Dragnea cu niște evrei?”.
Nu trebuie suspectat Iohannis de naivitate excesivă și nici de nepricepere diplomatică crasă, la momentul unei asemenea afirmații, ci, mai curând, declarația, trebuie citită în cheia unui avertisment (n.r. vrea să transmită că știe ce au discutat și că știe de la cine trebuie).
În altă ordine de idei, sper că nu își imaginează cineva că un ajutor financiar, indiferent de unde vine, este gratuit. După cum, nici întâmplător și nici gratuit nu este nici interviul lui Liviu Dragnea, acordat celor de la Associated Press
Un interviu care debutează cu afimația celor de la AP: “Romania’s most powerful politician(…)” (Cel mai puternic politician din România).Diseminarea, acestui tip de informație, în presa de vest europeană și nord americană, că Dragnea este cel mai important politician român (n.r. probabil că așa este) și, prin urmare, omul cu care trebuie negociat, orice, în România, are un scop.
Dragnea mai are prea puține piedici, în tentativa de a deveni “despotul luminat”, ce probabil că se visează, iar în războiul lui cu/din România îl încurcă tocmai Europa. Nu îl interesează ( nu e singurul) consecințele unei ruperi de Europa (UE) iar în curând ( la mitingul pentru susținerea familiei tradiționale, dacă se va mai face, dacă nu cu proxima ocazie) va lansa întrebarea privitoare la apartenența României și pe viitor la Uniunea Europeană.
Va fi primul pas,
menit a declanșa procedura de desprindere, pentru că
doar de atât este nevoie.
Aprobarea, fie ea și tacită, unui grup important de oameni,
ce ar putea conferi o cât de subțire legitimitate, procesului ce va fi demarat ulterior.
Personal, nu cred că Dragnea își dorește neapărat ieșirea din UE, a României, ci doar vrea să demonstreze, unor parteneri( încă) din UE, că se poate și altfel. Pe de altă parte, la fel de convins sunt că nu îl interesează cât de bine le va fi românilor sau nu, dacă, odată pornit la vale, “bulgărele” se va înscrie pe o traiectorie de neoprit, iar România va alege calea părăsirii Uniunii, atâta timp cât scopul său personal va fi atins. Întrebarea este nu “dacă” se va întâmpla acest lucru, ci “când”.
E România pregătită să se izoleze într-o nouă construcție, înafara spațiului UE? Evident că nu. Dacă suntem mai mulți, cei care credem acest lucru, este important să o afirmăm, acum, pentru că altfel s-ar putea să decidă alții, pentru toți, indiferent de ce opțiuni am avea.