Adevărul!? Suntem în stare să-l gestionăm?

A.S.

Poate că va părea ceva mai amplu decât de obicei, dar, următorul material, reprezintă o încercare de a “zugrăvi” o imagine cât mai cuprinzătoare a unei realități, pe care o împărtășim toți, fie că vrem sau nu.

Dincolo de toate întrebările ce ne bântuie existența, mai mult sau mai puțin local, într-un timp în care lumea pare că nu știe calea de urmat, una singură reprezintă cu adevărat chintesența existențială, în momentul de față cel puțin, pentru homo sapiens. Care este adevărul? A fost, este, va mai fi, ceva adevărat în tot ce se întâmplă acum, legat de coronavirus?

Suntem sau nu marionete într-un sistem global, în care păpușarii, ce chiar dacă nu-i știm îi imaginăm, cel mai adesea, au o agendă diferită de a noastră, “naivii”, ce încă mai căutăm răpunsuri, la întrebarea primordială?

Adevărul este că, încă de la dihotomia pseudoantropologică homo faber/ homo ludens (din latină, omul care muncește/omul care se joacă) încercăm sporadic să devenim doar homo sapiens (omul inteligent), eventual homo sapiens sapiens (asta pentru a ne hrăni orgoliul de ființe inteligente, mai inteligente decât cei care ne-au precedat), dar, de cele mai multe ori, eșuăm lamentabil, la stadiul de Homo Cro Magnon sau chiar Neandertaliensis (tot homo), ființe primitive dominate de instincte primare. În fond, nu sunt “decât” vreo 5 milioane de ani, de la momentul în care am început să încercăm să gândim rațional. Dăcă privim în asamblu s-ar putea să ajungem la concluzia că nu am ajuns prea departe, în încercarea noastră, ca specie.

Adevărul “nesingular”

Coborând cu “picioarele pe pământ”, prin realitatea cotidiană, imaginea este mai mult decât tulburătoare. Asta pentru că, probabil că, acum, mai mult ca niciodată, constatăm, cei care măcar încercăm să facem acest lucru, că lumea nu se limitează la spațiul autoclaustrant (momentan) al comunităților locale. Trăim într-o lume în care interdependența reprezintă cuvântul de ordine, mondială. Adevărurile noastre locale nu însemnă mai nimic, în context general. ADEVĂRUL, la modul absolut, este construit din adevărurile multiple ale comunităților, mai mici sau mai mari, dominate însă, fără excepție, de ceea ce numim generic economie globală.

• 

• 

Orice comunitate, oricât de izolată aparent, să spunem Munții Harghitei sau județul Vâlcea (județul cu cele mai puține cazuri de coronavirus, declarate oficial doar 38, din România) sunt la fel de influențate de ceea ce se întâmplă în Brazilia ( o evoluție scăpată de sub orice control a cazurilor de coronavirus, momentan, luna iunie 2020, 500.000 de cazuri, peste 40.000 de decese si o statistică ce este evident că nu poate cuprinde dimensiunea reală a problemei), în aceiași măsură în care este afectată o comunitate din SUA ( o altă problemă mondială), stat ce nu mai vrea să audă, declarativ și momentan, de Brazilia ( Trump, că ne place sau nu președintele SUA, cel mai puternic stat, cel putin economic, al planetei, a interzis intrarea oricarui cetățean brazilian sau a oricui a fost în Brazilia, în ultima vreme, pe teritoriul SUA). Plecând de aceasta premisă, a spațiilor interconectate de economia globală, izolarea și raționamentele politice locale, ce speculează niște statistici de moment, devin irelevante pe termen lung, din perspectiva faptului că, mai devreme sau mai târziu( acum mult mai devreme decât în urmă cu 100 de ani, când conexiunile umane între diferite spatii puteau dura și luni de zile), o problemă necontrolată, ce afectează o comunitate umană, dintr-un colț al planetei, va ajunge și în Munții Harghitei sau într-o mânăstire izolată din Vâlcea. Este doar o chestiune de timp și de libertate de mișcare, în ceea ce îl privește pe homo sapiens. Cum limitarea libertății de mișcare nu mai reprezinta o opțiune de acceptat, pentru homo sapiens, logic, dacă vrem să vedem lucrurile la adevărata lor dimensiune, vor degenera rapid oriunde, cu atât mai mult atunci când problema (cum este cazul în momentul de față cu pandemia de coronavirus) nu se încearcă a fi rezolvată decât la nivel de efecte (tratare bolnavi) și nu eliminare a factorului ce a generat problema (imunizare prin vaccin).

Totuși, se pune întrebarea dacă nu cumva trăim cea mai mare înșelătorie și am fost atrași într-o capcană a spaimei, față de un pericol dacă nu inexistent măcar hiperbolizat și zugrăvit în colori apocaliptice, pentru interesul unora sau altora.

Deja adevărurile locale, de care aminteam anterior, speculează o temere justificată a unor segmente umane importante, din societățile actuale (nu doar România, în cazul în care exista aceasta idee a unicitații noastre absolute), ce dau glas ideii că totul nu este decât o farsă. Fiecare comunitate începe sa aiba propriul adevăr și să refuze a mai accepta adevărul “impus discreționar” de la nivel de stat sau la nivel mondial. Guvernele țărilor sunt contestate (nu, nu se întămplă doar în România), deciziile luate, în timpul perioadei în care s-a impus distanțarea socială, sunt contestate juridic iar cei care au decis impunerea lor (reprezentanții statului, fie că vorbim de politicieni, fie că vorbim de forțe de ordine sau cadre medicale) sunt acum amenințati cu pușcăria, pentru că “au încălcat drepturile primordiale ale lui homo sapiens”.

Cazul în care Avocatul Poporului,în Romănia (click link ,pentru detalii), a trimis notificare către spitalele cu bolnavi de coronavirus pentru a înștiința că sunt monitorizați/monitorizate, sub suspiciunea de tortură aplicată bolnavilor, va deveni, probabil, definitoriu pentru modul în care politicul, dominat de propriile interese meschin electorale, înțelege să trateze un subiect sensibil, necăutând neapărat o rezolvare a problemei, ci doar câștigul personal, speculând o gestionare poate precară a unor probleme ale comunității. În cazul de față diminuarea unui deficit de imagine partinic, prin apariția în conștiința publică cu decizii șocante, ce au rolul de a netezi calea votului public, către anumite segmente politice ce au părut mai implicate în apărarea celor mulți. Nimic nou sub soare, până la urmă. Atât știu,atâta fac. Iar partea cu manipularea sensibilităților “dureroase”, la un moment dat, la nivel social, face parte din ABC-ul omului politic. Este, de multe ori, și singurul lucru pe care îl învață, empiric cel mai adesea, fie prin exemplul personal, fie prin cel oferit de asociați (în cazul de față colegii de partid). Revenind în concret, într-o lume în care o criză medicală( de fapt despre asta este vorba, virulența unui virus, precum COVID 19, este marea problemă, nu numărul de decese sau de îmbolnăviri, oricât de cinică este afirmația, acesta este Adevărul), așadar, această criză medicală, anticipată de fiecare comunitate umană în parte, este cea care a dus la lock-down-ul planetar. Cine nu vrea să vadă acest lucru se poziționează doar în marea masă manipulantă a votanților, ce doar asta reprezintă. Indivizi construiți social pentru a reacționa la stimulii lansați de decidenții vremelnici, ce nu folosesc decât temerile gregare ale lui homo sapiens (teama de foame și moarte, în principal).

Adevărul lui “homo politicus”

Mai devreme sau mai târziu, în acestă criză declanșată de un virus (pandemia de COVID 19), peste tot în lume, ultimul cuvânt îl are tot homo politicus. Asta pentru că orice comunitate reacționează, fie prin negarea unor evidențe (“coronavirusul nu există, nu am văzut cazuri, nu cunosc pe nimeni care să fi suferit, e o conspirație și o dictatura în devenire, totul e o farsă”, etc.) fie prin acceptarea temporară a unor restricții, având încredere în deciziile luate de decidenți. Dar, atenție!, doar temporar. Este exact punctul în care ne aflam momentan. În fața unei tendințe evidente de negare a unor realități medicale și a încercării de a justifica propriile acțiuni, de evitare a măsurilor medicale de prevenție, indivizii, cei mai mulți, folosesc argumentele avute la îndemână, fiecare uzitând agumente de cele mai multe ori personale, pentru a justifica acțiunea de negare și dorința firescă de întoarcere la normalul pre pandemic. Este vorba, pur și simplu, de reacția firească de refuz a adaptării, la un nou stil de viață și conviețuire socială. Orice “drog” dă dependență, iar renunțarea la el, în cazul în care se va putea face, nu este posibilă decât cu sacrificii și dureri, uneori atroce și greu de suportat. Ei bine, dacă cineva își închipuie că animalul politic nu a anticipat acest lucru se înșeală. Întrega lor existență ( a oamenilor politici) este amenințată, în momentul în care societățile riscă să intre în anarhie, iar ordinea socială din comunitate să se destructureze, să dispară ca o perdea de fum ridicată de vânt.

• 

• 

• 

• 

• 

Pentru furia acumulată, în perioade de restricții sociale, trebuie creat un debușeu, ce să determine canalizarea frustrărilor în altă direcție, decât către corpul decident. Sau, și mai bine, către doar o anumită parte a acestui “corp” (adversarii politici, mai bine spus). Mai ales când vorbim de o problemă ce nu este încă rezolvată (pandemia de coronavirus, în cazul de față). Cel mai bun exemplu îl reprezintă mișcarea “Black Lives Matter”. Cum subiectul este cunoscut nu insist (vezi câteva instantanee mai sus). Evident vorbim despre deturnarea unor puternice sentimente de frustrare socială și canalizarea furiei (cu cât minoritatea este mai mare cu atât mai bine), scopul final fiind acela de a câștiga ceva, din punct de vedere politic, dar și, cel mai important, de a face uitate alte frustrări și probleme ce amenințau sa dărâme sisteme și ordini prestabilite. Că protestele sunt justificate sau nu are mai puțină importanță. Mai important este că ele sunt (au fost deja) deturnate. Se crează o altă urgență imediată, ce trebuie rezolvată. Complementar se inventează, ulterior, alte probleme, ce ating sensibilitățile altor segmente sociale. În cazul de față teoria cenzurii reinventate și amenințarea dictaturii arbitrariului.

• 

• 

• 

Deja retragerea de la difuzare a unui film (Gone with de wind–Pe aripile vântului) de pe o platformă de difuzare a filmelor, celebră, a fost “suficient de știre” ca aproape nimeni să nu mai ia în seamă amănuntele. Nu s-a retras definitiv nimic, este vorba de o ajustare temporară, de fapt doar o campanie de marketing de succes. Asta pentru că nimeni nu stă să analizeze, decât cel mult emoțional, și să ignore faptul că acte de cenzură, mult mai violente, au avut loc de-a lungul istoriei recente, dar nu au mai isterizat la fel de mult, pur și simplu pentru că nu au beneficiat de un marketing la fel de puternic sau pentru că, în comunitațile în care a fost introdusă cenzura, nu avea prea mare importanță actul (nu “atingea” o masă critică social).

• 

• 

Spre exemplu “Looney Tunes”, au decis că armele (de foc), ce apăreau în anumite desene animate, chiar dacă reprezentau chiar elementele de identificare ale respectivelor pelicule, nu mai sunt potrivite pentru actuala audiență și au preferat să “măcelărească” propria istorie creativă (exemple mai sus).

Tot în SUA, “Paramount Network” anulează un show de televiziune (COPS-Polițiștii) , un fel de documentar în care erau prezentate intervenții filmate al politiștilor, tocmai pentru că, în actualele circumstanțe, în care Poliția americană este contestată (mișcarea BLM), a fost considerat neadecvat. Peste noapte, eroii lor au devenit infractori.

Sunt tot exemple ale momentului. Dacă ne întoarcem în trecut însă, istoria cenzurii “cuvântului” este foarte amplă, dar, de fiecare dată, au fost doar momente temporare și, mai ales, dicatate de intersul avut de homo politicus, la un moment dat.

• 

• 

• 

• 

În mai 1933, Germania Nazistă începea să ardă cărțile. Toate cărțile ce conțineau literatură bolșevică, comunistă sau marxistă. Sau pe cele ale autorilor considerați liberali, pacifiști, anarhisti, evrei, sexologi, etc. O nebunie, ce s-a transfomat, 7 decenii mai târziu, în comemorare a cărților, prin muzee nou înființate. Dar și prin interzicerea, spre exemplu, a publicarii “Mein Kampf“, a lui Hitler, lucru ce, l-a rândul său, a încetat în 2016, când cartea fost republicată în Germania, pentru prima dată după 1945. Nimeni, aproape, nu a scăpat de reflexul de a interzice ceva, la un moment dat, pentru ca ulterior să recunoască că a greșit.

Franța, spre exemplu a făcut-o cu “Madame Bovary” (Gustave Flaubert), o capodoperă a literaturii. Grecia, interzicea, în 1967, o carte scrisă în 411 după Cristos (“Lisistrata-Aristofan“), pentru mesajul anti război. Asta pentru a vorbi de societăți liberale și permisive. În SUA lista este interminabilă, ca să nu mai vorbim de China ( “Alice în Țara Minunilor”, Lewis Carrol, a fost interzisă în China, spre exemplu). Statele Unite, târâmul democrației (pe bună dreptate caracterizată așa) are o istorie extrem de amplă a cenzurii, de la “Coliba Unchiului Tom” (Herriet Becher Stowe), “Fructele mâniei”-John Steinbeck sau “Decameronul”-Giovani Bocccio (1343) ca să dau doar câteva exemple. Asta nu transformă SUA în stat al dicturii. este vorba, mai mereu, nu doar în SUA, de decizii de moment, de calcule facute de homo politicus, la un moment dat, dar și de decizii de marketing, ce, prin popularizare excesivă, au generat reacții. Fructul oprit este mai dorit iar această lecție a fost bine învățată de democrația occidentală.

Adevărul medical

După cum spuneam, fiecare comunitate tinde să aibă propriul adevăr, ce se modifică în funcție de momentul în timp în care a fost nevoie de respectiva reliefare a ADEVĂRULUI.

• 

• 

• 

• 

Indiferent de ceea ce se întâmplă, la un moment dat, în lume, reflexul este de a căuta apărarea propriei identități și de supraviețuire, până la urmă, atât economic cât si social. “Sămânța” neîncrederii în statistici și date este deja de multă vreme plantată, iar ea va genera același tip de reacție peste tot. Până când fiecare comunitate nu va fi afectată direct, uneori chiar personal, la nivel de indivizi,mai ales așa numiții trend setteri, copacul îndoielii va crește constantat, până va deveni de neclintit. Este suficient a privi jocul politic din România, unde deja (pentru că este an electoral) fiecare încearcă să justifice acțiunile trecute, dar mai ales pe cele viitoare inventând propriile calcule matematic -statistice sau, după caz, punând la îndoială pe cele ale altora.

Realitatea statistică este cea cuprinsă, parțial, în imaginea de mai sus (toate datele sunt aici, click link). Pentru ceea ce urmează în România poate ar fi bine de spus , de adus aminte mai bine zis, că homo politicus a abandonat de mult preocuparea pentru toată lumea. Acum mult mai importantă este următoarea confruntare, de la urne. Pentru restul lumii, șansa este doar de a încerca să vadă dincolo de confruntările partinice și de disputa a fost/n-a fost, un virus periculos.