Dacă nu întrebi, nu-ți spune nimeni, dacă întrebi, asemenea. Trebuie să descoperi singur.
Acesta este principiul călăuzitor, în ceea ce privește cheltuirea banilor publici, aplicat, în cele mai multe situații, de către autoritățile publice române, atunci când vorbim de acte administrative. Chiar și atunci când nu este nimic ilegal, imoral și “nici nu îngrașă” în actul administrativ ce presupune cheltuirea unor fonduri importante (bani publici) acesta este trecut pe lista de așteptare, când vorbim de comunicarea publică.
Pentru că a suscitat interes, Valahia Media vă prezintă, pe scurt, un update al unui subiect ce l-am abordat, chiar poate prea în amănunt, în ultima vreme. Este vorba despre: Centura ocolitoare a Municipiului Târgoviște. Pentru cei ce nu știu amănuntele și au și ceva răbdare, subiectul poate fi regăsit aici. Pentru cei ce sunt familiarizați cu acesta, noutățile ar fi următoarele.
Prin hotărâre de Consiliu Local (CLM Târgoviște), administrația locală a disponibilizat aproximativ 10 milioane de lei, bani ce urmează a fi achitați, până în data de 31.07.2018 ( n.r. cel mai târziu, ultima tranșă la această dată) către SC CAST SRL, firmă ce a lucrat la centura Municipiului Târgoviște, la debutul acestui proiect( prin 2009-2010), dar al cărei contract a fost reziliat.
După ani de zile de judecată, prin hotărâri ale instanței (aici) s-a stabilit că:
Cei de la CAST aveau de primit , de la Primăria Târgoviște, însumat, aproximativ 15 milioane de lei ( prejudicii, penalități, profit nerealizat, plăți către executori judecătorești, etc.) pentru că, administrația târgovișteană, beneficiarul proiectului de reabilitare a centurii, ( instanța a decis acest lucru) nu achitase ceva lucrări, efectuate de cei de la CAST. După o înțelegere cu cei de la CAST (firma a renunțat la o parte din pretențiile financiare, vreo 5 mil. de lei), prin hotărâre de Consiliu Local (18.05.2018) s-a decis că (Primăria Târgoviște) :
– achită suma de 6.083.043,00 lei, reprezentând contravaloare lucrări executate și
neachitate, conform titlului executoriu, până cel mai târziu la data 14.06.2018;
– achită suma de 2.705.244,00 lei (inclusiv TVA), cu titlu de profit nerealizat, prevazută în
titlul executoriu, până cel mai târziu la data 31.07.2018;
– achită restul penalităților de întârziere, prevăzute în somație, mai puțin cele tranzacționate
conform pct. 1b, în cuantum de 1.000.000,00 lei, până cel mai târziu la data 31.07.2018
Cei de la CAST au renunțat la o parte din bani (n.r. 5 din cei 15 milioane de lei, de care aminteam anterior) pentru că și Primăria Târgoviște renunță la dreptul și la judecată, în Contestația la executare precum și la un alt dosar din instanță în care se cerea supendarea executării silite, pentru sumele amintite anterior.
Toate bune și frumoase și chiar un rând de aplauze pentru toți cei implicați, pentru că au “scăpat” bugetul public de presiunea ( se poate citi și gaură neagră) a 5 milioane de lei – peste 1 milion de euro.
Aaa, să nu uităm, totuși, un amănunt. De fapt, câteva amănunte.
Reabilitarea centurii ocolitoare a Târgoviștei există, în continuare, doar pe hârtie. Ce CAST (și instanța) spun că s-a făcut (pentru ce s-au plătit banii, cei 10 milioane de lei) a intrat la executare și în proiectele (n.r. încercările, vreo patru până acum) ulterioare, de reabilitare a centurii. Banii, cei 10 milioane de lei( 2 milioane de euro) ce vor fi plătiți către CAST sunt luați pe credit (6,083 milioane de lei bani de la CEC Bank) la care va fi plătită și dobândă, pentru că banii europeni, cu care ar fi trebuit plătită lucrarea, au fost pierduți, de multă vreme. Așadar, contabilizăm peste 2 milioane de euro (pagubă) luați din bugetul public.
Adică, dacă sunteți târgovișteni sau, prin extensie, dâmbovițeni,
chiar doar plătitori de taxe și impozite în România, ați mai contribuit la bunăstarea unora,
fără să aveți vreun beneficiu, chiar din contră, cu încă 2 milioane de euro.
V-ați oprit din aplaudat?
Foto articol: Pod Valea Voievozilor
(parte proiect reabilitare Centură Târgoviște)
Aprilie 2018
3 Replies to “2 milioane de euro pagubă. Interesează pe cineva?”