16 unități școlare, din DB, au trecut la învățământ la distanță – “scenariul roșu” (total sau parțial), din cauza COVID 19. Vezi unde

Din ce în ce mai multe unități de învățământ din Dâmbovița sunt trecute în scenariul 3-scenariul roșu (învățământ exclusiv la distanță), din cauza virusului COVID 19. Cea mai recentă hotărâre a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Dâmbovița (CJUS Dâmbovița), din data de 25 septembrie, a stabilit trecerea Școlilor Gimnaziale (integral sau doar parțial) din Corbii Mari, Nucet si Lucieni, în acest scenariu.

Hotărârea a fost adoptată de Comitetul Județean pentru Situații de Urgență (CJSU) Dâmbovița, în data de 25 septembrie. Hotărârea are la bază recomandările (din 25 septembrie) făcute de Inspectoratul Școlar Dâmboviță și DSP Dâmbovița, pentru prevenirea răspândirii virusului SARS-CoV-2 (COVID 19) în unitățile de învățământ.

Conform hotărârii CJUS Dâmbovița:

Art.1 Pâna la data de 1.10.2020 Școala Gimnaziala din Corbii Mari va funcționa în scenariul 3

Art.2 Până la data de 29.09.2020 clasele a V-a,VI-a,a VII-a, a VIII-a, din cadrul Școlii Gimnaziale Lucieni vor funcționa în scenariul 3

Art.3 Pâna la data de 1.10.2020 clasa a III-a din cadrul Școlii Gimnaziale Nucet, va funcționa în scenariul 3

Anterior, tot ca urmare a unor hotărâri ale CJUS DB, a fost stabilit următoarele:

În data de 24 septembrie:

-Clasele a VII-a A, VII-a B, a VIII-a, din cadrul Școlii Gimnaziale Odobești (până în 29.09.2020)

-Clasele a VII-A, a VII-a, B, din cadrul Școlii Gimnaziale Crovu (comuna Odobești)

-Clasele a V-a A, a V-a B, VI-a A, VIa-a A, din cadrul Școlii Gimnaziale Grozăvești (comuna Corbii Mari)

Clasele a V-a, VI-a, VII-a, din cadrul Școlii Gimnaziale Petrești

-Clasale a V-a A, VI-a B, a VII-a, a VIII-a, din cadrul Școlii Gimnaziale Ungureni (comuna Corbi Mari)

-Clasele V-VIII, din cadrul Școlii Gimnaziale Vulcana Băi (până în data de 30 septembrie)

Au fost trecute în scenariul rosu de învățare.

În data de 22.09.2020, alte 7 unități de învățământ din Dâmbovița fuseseră trecute în scenariul roșu de învățare (până în perioada 29 septembrie-1 octombrie)-vezi foto document mai jos.

Hotărâre trecere la scenariul roșu de învățământ-22.09.2020

În cazul în care, până la datele menționate anterior, DSP Dâmbovița nu semnalează niciun impediment, în localitățile amintite, hotărârile de mai sus își înceteaza valabilitatea, se mai precizează în document. Scenariul 3 sau scenariul roșu, presupune învățământ exclusiv la distanță, în unitățile de învățământ ce sunt trecute în acest scenariu de lucru.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *